Clubul de liga a treia CSM Unirea Alba Iulia a dezmințit oficial informațiile conform cărora noul său jucător, Cătălin Golofca, ar fi semnat un contract ce include o așa-numită „clauză anti-păcănele”.
Într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook a clubului, oficialii au declarat că astfel de prevederi nu există în contractele niciunui jucător sau membru al staffului tehnic și administrativ.
Comunicatul clubului
„CSM Unirea Alba Iulia îşi exprimă punctul de vedere cu privire la situația apărută în presa națională cu privire la presupusa 'clauză anti-păcănele' din contractul lui Cătălin Golofca. În primul rând, dorim să menționăm faptul că nu există nicio astfel de clauză în contractul său sau în cele ale altor jucători din cadrul clubului nostru”, a transmis clubul.
Conducerea clubului a explicat că toate clauzele contractuale respectă în totalitate regulamentele Federației Române de Fotbal și că au încredere deplină în profesionalismul celor care activează la echipă.
Cătălin Golofca a semnat cu Unirea Alba Iulia după despărțirea de CSM Slatina. Contractul său se întinde pe un sezon și jumătate, iar mijlocașul dreapta, în vârstă de 33 de ani, aduce experiența acumulată la echipe precum FCSB, CFR Cluj, Sepsi OSK, Chindia Târgoviște și FC Botoșani.
CSM Unirea Alba Iulia ocupă locul secund în Liga a III-a, Seria a VII-a, și este calificată în sferturile de finală ale Cupei României, având șanse importante de a avansa în competiție și de a lupta pentru promovarea în Liga a II-a.