Condiția pe care trebuie să o îndeplinească FCSB pentru a mai putea evolua pe Arena Națională
În ultimii, FCSB a evoluat pe Arena Națională la partidele de pe teren propriu.
Pe stadionul care are aproape 56.000 de locuri au mai jucat Rapid, dar și echipa națională a României, iar locația a fost folosită și pentru diferite evenimente.
Adrian Cefalan, directorul Companiei Naționale de Investiții, a declarat că echipele care vor să mai joace pe Arena Națională vor fi nevoite să închirieze tot stadionul, nu doar unul sau două inele, așa cum se întâmpla până acum.
"Nu poți să 'omori' Arena Națională, doar n-am făcut-o degeaba! Nimeni nu spune chestia asta. Facem doar Saga și concerte? Naționala ba e în Ghencea, ba în Giulești. Când ai meciuri mari, 40.000 de oameni, te duci pe Arena Națională", a spus Cefalan pentru Prosport.
Gigi Becali vrea stadion de 100.000 de locuri
"Mi-a intrat în cap să fac un stadion cu fonduri europene. Am sunat pe cineva. Nu se poate face. Ei cedau itilitățile, sunt mulți bani. Eu vreau un stadion de 100.000 de locuri. De acum încolo, să vedem dacă am eu dreptate, se încearcă un fel de mondializare a lumii.
Miliardarii vor controla lumea și vor fi un fel de stăpâni de oameni. Chiar și noi milionarii vom fi manipulați de ei. Controlează guverne, politicul și o să implementeze legea lor.
Ceea ce va fi dezvoltat va fi sportul, fotbalul va fi un fel de pâine și circ pentru mase. Mai ales că în lumea virtuală singura activitate a oamenilor care nu poate să dispară și să fie virtuală este fotbalul", au fost cuvintele lui Gigi Becali la PRO ARENA.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News