- Cosmin Tilincă, poreclit în 2005 'Tiligol', pe când evolua alături de CFR Cluj în Cupa Intertoto, a fost și primul golgheter al "CFR-ului modern", înainte ca ardelenii să cucerească vreun trofeu.
În 2005, Tilincă făcea echipă la CFR Cluj cu Panin, Coroian, Minteuan și Dorinel Munteanu, iar formația clujeană trecea de Vetra Vilnius, Athletic Bilbao, Saint Etienne și Zalgiris Vilnius. Tilincă marca atunci în victoria (scor 1-0) din Gruia cu Bilbao, dar și în ambele meciuri ale dublei cu Saint Etienne.
Cosmin Tilincă, antrenor în Liga 3, la Sănătatea Cluj
Cosmin Tilincă a mai jucat apoi încă două sezoane pentru CFR Cluj, trecând ulterior și pe la Farul, Gloria Bistrița, Pandurii Târgu Jiu și Arieșul Turda.
O perioadă de câțiva ani, Tilincă a emigrat în Germania. A locuit în Mainz, dar nu s-a lăsat de fotbal, evoluând într-o ligă de amatori. A fost jucător și antrenor secund, dar de ceva timp s-a întors în România și s-a apucat serios de antrenorat. Acum pregătește formația Sănătatea Cluj.
Tilincă are posibilitatea să ducă Sănătatea Cluj în play-off-ul din Seria 10 a Ligii 3, unde se află pe locul 4, cu 30 de puncte, cu un punct peste locul 5, prima poziție care nu facilitează calificarea în play-off-ul întrecerii.
Sănătatea Cluj, locul 4 în Seria 10 din Liga 3
Fostul atacant este, însă, puțin nemulțumit de faptul că în iarnă i-a plecat o serie de jucători importanți, dar speră ca până la urmă să îndeplinească obiectivul. A început bine anul, câștigând prima rundă programată în 2025 în Liga 3, 3-0 pe terenul celor de la Olimpia MCMXXI Satu Mare.
Așadar, Sănătatea Cluj se află pe locul 4, dar e la un punct de locul 3, CSM Olimpia Satu Mare. Primele două clasate în Seria 10 din Liga 3 sunt Minaur Baia Mare (36 de puncte) și SCM Zalău (34 de puncte).





