INTERVIU Costin Dămășaru, omul care poate revoluționa sportul în România: „Antrenați-vă creierele și folosiți-le! Organul dintre urechi nu este doar pentru dat cu capul!” 

A absolvit Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Boston, SUA, în cadrul programului de Executive Education - Neuroscience for Leadership. Este fondatorul și directorul general al Centrului de Cercetare în Augmentarea Performanțelor Neuronale, care se numește din această vară Veruvis. 

Costin și echipa lui, formată din cerecetători și practicieni în neurologie, neuroştiinţe cognitive, psihologie, psihiatrie, psihoterapie, matematică nonliniară, data mining, software development şi managementul resurselor umane ajută oamenii să-și acceseze imensa putere de vindecare a creierului și să își atingă potențialul maxim.

La Veruvis există un progam de antrenament neuronal pentru 4 categorii de clienți: 1) Augmentarea peformanțelor managerilor; 2. Autism și ADHD; 3. Managementul stresului; 4. Sport de Înaltă Performanță. 

Și cum pe noi ne interesează sportul și dezvoltarea acestuia, am vorbit cu Costin în principala despre acest subiect. Ce îmbunătățește acest program de antrenament neuronal? În primul rând, atenția și concentrarea sportivilor, apoi controlul emoțional și, de asemenea, previne oboseala dăunătoare și accidentările și îmbunătățește somnul.

În general sunt programe individuale, care se realizează după evaluarea fiecărui clientul și după ce acestuia i se face o hartă a propriului creier, dar există și programe pentru echipe.

Costin Dămășaru își va expune ideile și va vorbi despe proiectul său inovativ la cursurile Sports Business Academy, care încep pe 19 octombrie. 

În ce constă această terapie pe care o folosiți? Dacă puteți explica pe înțelesul tuturor, adică nu doar în termeni științifici...
Mai importantă decât un răspuns bun este o întrebare bună, în orice domeniu. Eu am doctorat în management, sunt și psiholog. Mi-am dat seama că este foarte important să adresăm întrebările potrivite. Poți să ai cele mai bune tool-uri, cei mai buni oameni, cei mai buni consultanți. Dacă nu ai întrebările potrivite, poți obține cele mai bune răspunsuri la cele mai proaste întrebări. De fapt, aceste răspunsuri nu te duc nicăieri. Noi îi întrebăm mai întâi pe sportivii care vin la noi „Cine ești tu și de ce?” Înainte să fii sportiv, tu ești om. Și înainte să te naști, au existat niște oameni în familia ta care au trecut prin diverse episoade. Epigenetica este o știință uluitoare, care ne arată impactul traumelor străbunilor noștri asupra noastră. Trauma respectivă se transmite și din urmă cu 7 generații. O traumă transgenerațională, care se înmagazinează în organe, iar din organe informația se duce în genă. 

Știam că una-două generații...
Șapte! S-a dovedit. Acele gene pot fi activate sau dezactivate. În burta mamei, fătul simte toate emoțiile pe care mama le are în timpul sarcinii. Alea mai puțin plăcute, de obicei, sunt amplificate și transmise către făt.

Și nu se transmit și după ce copilul se naște?
Ba da. Dar eu spun cronologic. În timpul sarcinii, în funcție de emoțiile pe care mama le simte și în funcție de cât de dur resimte sarcina, copilul își formează rețelele neuronale, adică modul în care va guverna contextele care vin peste el. Cum anume va vedea el lumea. Ulterior, și le dezvoltă. Și merge pe acele rețele neuronale, nu se schimbă foarte mult. De aceea, este critică acea perioadă. Și cum mănâncă mama, și dacă se ceartă, și ce lucrează... Multe. După ce se naște, începe frumusețea. Copilul va imita ce fac părinții. Revenind, noi ce facem aici? Vedem cum funcționează creierul clientului și ce e el de fapt, cum comunică rețelele neuronale, cum vede lumea, cum o acceptă, cum utilizează informațiile pe care le accesează și le colectează ca să poată să facă sens. 

Toate acestea le descoperiți voi sau trebuie să spună și clientul câte ceva?
Trebuie să spună, discutăm cu el, că nu suntem Mama Omida. Noi vedem niște informații, le punem în context și confirmăm sau infirmăm anumite ipoteze. Creierul e foarte complex. Noi de aceea suntem atât de buni aici, pentru că reușim să creăm narativ, să creăm povestea, cu confirmarea sau infirmarea ipotezelor de către subiect. Așa se face în cercetare. Discutăm și ajungem la un punct foarte ok, care ne arată relațional ce se întâmplă în creierul omului respectiv. Am vorbit despre prima parte. Apoi, în a doua parte, învățăm creierul cum să comunice mult mai eficient. Îți dau un exemplu: Să spunem că tu ai venit aici și urci pe geam, că așa ai fost învățat din moși-strămoși, că voi n-aveați uși. 

Așa...
Și urci pe geam, îți mai rupi o mână, îți mai rupi gâtul, că așa e-n tenis, vorba lui Caragiu. Așa e în familia ta. Mai mergi beteag, dar știi că așa au făcut toți străbunii tăi. Eu o să-ți spun: „Time-out. Avem și ușă!” Te luăm de 20 de ori de mână și te băgăm pe ușă. Și tu începi să te gândești: „Stai, mă, înseamnă că tot ce am făcut eu până acum și credeam că e normal, de fapt nu e benefic”. Și-nveți altceva, și-i dai creierului altceva. Creierul va refuza inițial, va spune: „Băi, nu-i bine pe ușă, mai bine pe la etaj, pe geam”. Obiectivul numărul 1 al creierului este să te țină acolo unde ești. „Băi, nu-i bine pe ușă, mai bine să cazi, las' că e bine și cu mâna ruptă”. Tu nu te vizualizezi fără mâna ruptă. Tu nu te vizualizezi fără să te lovești. Tu nu vezi viața fără o vânătaie, fără o durere. C-așa e viața. Eu îți spun: „Ia-o pe aici, că e safe”. Tu treci o dată, iar o iei pe geam, că așa ești tu. Apoi, îți arătăm, puțin câte puțin, o altă modalitate de a ajunge la obiectivul dorit fără consum de resurse inutil. 

Și cât timp îmi trebuie ca să reușesc să intru pe ușă?
Păi depinde. Avem clienți la care s-a rezolvat după trei ședințe, alții după șase, alții după 8. 

Așa repede, după trei ședințe?
Da. Avem doi tenismeni tineri care, după trei ședințe, au rupt tot. I-au luat să vadă dacă s-au dopat. Serios vorbesc. Și fotbaliști au venit aici și apoi au rupt în două!

Zâmbesc un pic, pentru că mi se pare ireal...
Păi asta-i tehnologia. Acum bag niște testimoniale cu un fost CEO al unei companii foarte mari, are 68 de ani. A venit la noi cu depresie, tinnitus, era vai de capul lui. Acum e ca la 20 de ani. El ne-a zis că vrea să facă un testimonial, va fi gata în septembrie. Vor fi, de fapt, mai multe testimoniale. Oamenilor li se shimbă viața aici. 

„Dați la o parte perdeaua și vedeți realitatea!”

Ai ocazia în toamnă să le vorbești oamenilor care vor fi prezenți la Sports Business Academy, vei fi lector aici. Ce vrei să le spui cursanților?
Le-aș vorbi despre nevoia de a construi temeinic. E foate important. Nevoia de a nu te grăbi, de a crește organic. Și eu aș fi putut face mai multe centre, dar am vrut să fac lucrurile cum trebuie aici.

E foarte important să se educe. Uite, eu am citit în vara asta o carte foarte tare, American Gods de Neil Gaiman. E un pasaj în care unul dintre zei dă la o parte perdeaua, draperia, și se uită în spatele realității. Este uluitor. Asta trebuie să facem noi, să ne uităm în spatele draperiei, să vedem ce se întâmplă de fapt în spate, pentru că ceea ce vedem noi este o iluzie. Eu, din cauza experienței traumatice pe care am avut-o, am fost forțat să dau la o parte draperia, pentru că altfel muream. Tot ceea ce știam nu mă ajuta. Voiam să mă fac bine, că am avut și o tentativă de suicid în 2014, dar nu înțelegeam ce se întâmplă cu mine, de ce îmi țiuie capul tot timpul, de ce nu pot să merg cu piciorul? 

„Am fost diagnosticat cu o formă extrem de severă a unei boli denumite «tinnitus», simptomul principal fiind percepția unui sunet sub formă de țiuit în absența unei surse exterioare, sunetul fiind auzit numai de pacient. Am apelat la peste 60 de specialiști din țară și din străinătate, însă nimeni nu a venit cu o soluție care să mă scape de acest coșmar din care nu mă puteam trezi. Orice interacțiune era o altă sursă de emoții negative, deoarece această boală vine la pachet cu depresie severă și anxietate generalizată”.

Nu puteai să mergi?
M-a speriat un medic că am să mor în trei săptămâni și, din cauza fricii foarte puternice, mi s-a contractat musculatura spatelui, s-a activat și nervul sciatic și nu am mai putut să merg patru ani jumate. Am fost la Viena, mi-am făut infiltrații, n-am reușit nimic. Totul era somatic. Îmi târam picioul după mine. Patru ani jumate. 

„Nu contează ce ai, contează ce faci!”

Și cum ai reușit să-ți revii?
La sală, puțin câte puțin, apoi am început și să meditez. Nu mi-am știut drumul, aș putea să spun că l-am știut dintotdeauna, dar nimeni nu știe. Doar te rogi la Dumnezeu să-ți arate drumul. Am lucrat cu cel mai tare terapeut din Olanda, am fost la MIT (Massahusetts Institute of Tehnology), la un curs, care trebuia să țină puțin, dar a durat un pic mai mult. M-am dus acolo ca să găsesc o soluție pentru starea mea, am vândut chestii ca să fac rost de câteva mii de dolari. A fost o revelație pentru mine. Mi-au dat informațiile, accesul la oameni și puterea necesară să pot să fac o chestie pe care n-a făcut-o nimeni. Contează foarte mult ce construiești cu grăuntele de nisip pe care-l ai. Și asta le-aș spune celor care vin la Sports Business Academy: nu contează ce ai, contează ce faci. Ce poți cu ce ai, unde ai. 

Ai clienți și businessmeni. Ce legătură vezi între businessmeni și sportivi?
Una foarte puternică. Poți să faci foarte mulți bani din sport. Așa e acum, totul este monetizat. Cel mai scump jucător costă peste 100 de milioane de euro, nu? E foarte mult!

Există sportivi care cad în depresie la final de carieră, nu mai știu care este rostul lor în viață. Îi puteți ajuta aici, la Veruvis?
Cu siguranță! Noi îi putem arăta creierului să proceseze altfel informația și să se adapteze la noua realitate, care e la fel de frumoasă. La fel de încântătoare, la fel de provocatoare. Sunt foarte multe oportunități pe care ei nu le văd. Pentru că ei sunt obișnuiți să sară pe geam, nu pe ușă. E ca schimbătorul de viteze: shimbi în a doua, în a treia, într-a patra, mai revii la a doua, depinde ce vrei să faci. Urci o pantă, nu o poți face cu viteza a 6-a. La fel și cu ei. Noi asta facem: le ajutăm creierul să poată procesa altfel infomațiile. Cum? Într-un joc pe calculator. Noi dezvoltăm un protocol special pentru client, după ce identificăm problema, și apoi ei joacă un joc pe calculator. Când creierul se duce în direcția statistică potrivită, adică se apropie de un punct, primește o recompensă, pornește mașina. Când nu, se oprește. Și el singur învață să-și controleze creierul, undele cerebrale, cu impact direct asupra funcționalității sale. 

Poate ar fi bine să găsiți niște sportivi care să și spună că și-au îmbunătățit performanțele după ce au venit la voi...
Da, vor spune, dar nu forțăm pe nimeni. 

• În partea a doua a interviului, pe care o vom publica mâine, Costin Dămășaru vorbește despre „cazul Eriksen” și despre „cazul Mutu”, dar și despre fricile sportivilor.