Cronica unei morti anuntate? CSA - FCSB intra in ultimul stadiu al razboiului judiciar si asteapta termenul de maine! ISTORICUL SI DEDESUBTURILE preluarii de catre Becali
Gabriel Chirea scrie despre ultima batalie CSA - FCSB, care va avea un prim termen de judecata pe 9 mai.
Gabriel Chirea
[email protected]
Nefiind jurist de profesie, dar citind in ultimii ani tot ce a aparut in presa vis-a-vis de scandalul MApN - Gigi Becali, cred ca mi-am facut o parere destul de concludenta despre ce este vorba. Lasand la o parte partizanatul facut de diversi oameni de fotbal, jurnalisti si fani pentru una dintre cele doua tabere, lucrurile par destul de clare. Sa vedem ce am inteles din paruiala cu strigaturi dintre militari si latifundiari.
In aprilie 1999, Ministerul Apararii Nationale, prin Clubul Sportiv al Armatei Steaua, detinea Sectia de Fotbal, cea mai titrata din istoria fotbalului romanesc, castigatoare a numeroase trofee interne, a Cupei Campionilor Europeni si a Supercupei Europei. Deoarece UEFA a cerut FRF sa se alinieze normelor europene privind cluburile departamentale, finantarea directa din bani publici fiind considerata ajutor de stat, MApN a decis infiintarea Asociatiei Fotbal Club Steaua Bucuresti (AFC), prin desprinderea fostei sectii de fotbal din CSA, iar presedinte al asociatiei non-profit a fost desemnat Viorel Paunescu. In decembrie 1998, s-a decis ca numai cei care contribuie anual cu 1.200 de dolari la bugetul asociatiei sa poata face parte din Adunarea Generala a AFC Steaua, cei care nu si-au permis acest lucru - multi fosti fotbalisti si multi ofiteri ai MApN - au fost inlaturati.
In martie 1999, MApN mai face un cadou noii entitati, dupa ce "transmite dreptul de folosinta gratuita pentru spatiile si terenurile destinate activitatilor sportive aflate in administrarea sa catre AFC Steaua pe o perioada de 20 de ani", conform Hotararii de Guvern nr. 66 din 4 februarie 1999. (Protocolul incheiat pe 7 noiembrie 1999 in baza Hotararii de Guvern nr. 66/1999, conform careia echipa de fotbal si numeroase alte facilitati erau concesionate de Armata, pe o perioada de 20 de ani, catre societatea non-profit AFC Steaua, condusa de Viorel Paunescu, a fost anulat in 10 februarie 2003, prin Hotararea de Guvern 128/2003, data de cabinetul Adrian Nastase.)
Clubul se afla deja intr-o situatie incredibila. Desi vanduse fotbalisti pe milioane de dolari, castigase trofee pe banda rulanta, participase in competitiile europene si stadionul Ghencea fusese plin aproape la fiecare meci, clubul ajunge inexplicabil, la inceputul anilor 2000, sa isi finanteze tot mai greu activitatea si sa acumuleze datorii de milioane de dolari. Nici pana in ziua de astazi nu se stie cine si cum a devalizat clubul, daca a fost vorba de management prost sau de jaf. In acest moment apare in scena Gigi Becali, un afacerist proaspat imbogatit, dupa ce cumparase terenuri in Pipera la preturi modice si apoi pusese zona pe harta dezvoltatorilor imobiliari. Insa, Becali face marea sa afacere in 1999, cand a dat Armatei 30,8 ha extravilan in Tunari, contra a 28,89 ha in intravilanul comunei Voluntari (Ferma Rosia), un teren de sapte ori mai scump decat cel cedat (in 2013, el a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu executare, impreuna cu Victor Babiuc, fost ministru al Transporturilor, si Dumitru Cioflina, general, fostul sef al marelui Stat Major, din cauza acestui schimb care a prejudiciat statul roman).
In aceeasi perioada, datorita relatiilor bune cu cei din conducerea MApN si a dorintei de a castiga notorietate intr-un mod cat mai facil, Becali incepe sa sponsorizeze echipa de fotbal. Ulterior, el a inceput sa imprumute clubul cu bani si a obtinut in schimb drepturile asupra unor fotbalisti ai echipei. Curand, AFC Steaua nu i-a mai putut returna banii, o datorie de 6,4 milioane de dolari, iar latifundiarul a ajuns sa detina actele pentru nu mai putin de 21 de fotbalisti. Asa se face ca, in ianuarie 2003, aflat in proprietatea lotului de jucatori si a instalatiei de nocturna a stadionului Ghencea, beneficiind de lasitatea, dezinteresul sau complicitatea (poate de toate) celor din Adunarea Generala a AFC Steaua, dintre care multi ofiteri superiori ai Armatei Romane, Becali cere votarea transformarii clubului in societatea pe actiuni SC Fotbal Club Steaua Bucuresti SA (SC FCSB SA) pentru a stinge datoria. In noua societate, Becali devine actionar majoritar cu un pachet de 51%, celelalte actiuni fiind detinute de AFC Steaua - 36%, Viorel Paunescu - 6%, Victor Piturca - 4% si Lucian Becali - 3%. In urma unei tranzactii extrajudiciare, SC FCSB SA lua "locul din Divizia A, subrogandu-se in toate drepturile asociatiei (obtinerea de certificate sportive, inscrierea la Ministerul Tineretului si Sportului, inlocuirea certificatului sportiv la FRF si LPF, conform Legii nr. 69/2000)".
Asa ca, pentru cateva milioane de dolari, AFC Steaua cedeaza marca "Steaua", dreptul de folosinta asupra bazei spotive si locul in Divizia A, fara sa consulte CSA Steaua, clubul Armatei, de la care le primise prin protocoalele semnate si cea care le-ar fi detinut de drept. Imediat, in 2004, MApN face plangere penala pentru stabilirea legalitatii privatizarii clubului de fotbal, dar Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 6 Bucuresti a dat "NUP" (Neinceperea Urmaririi Penale), in 29 iunie 2004, si a reconfirmat clasarea cauzei, in 24 octombrie 2005. Ulterior, in 2007, nou-infiintatele structuri judiciare DNA si Directia de prevenire si investigare a coruptiei si fraudelor din cadrul MApN incep sa cerceteze si ele modul in care sectia de fotbal s-a desprins de CSA Steaua, in 1998, si cum a luat apoi fiinta, in 2003, SC FCSB SA. In 2009, dupa numeroase tergiversari, dosarul a fost inchis, iar MApN si DNA au dat din nou "NUP".
In mai 2010, MApN anunta, intr-un comunicat, ca echipa lui Becali acumulase datorii de 250.000 de euro, dupa ce a intarziat plata chiriei pentru Stadionul Steaua cu peste 60 de zile, si, conform intelegerii dintre cele doua parti, contractul era reziliat automat. In plin conflict pentru stadion, CSA Steaua cerea, la mijlocul anului 2011, judecatorilor Tribunalului Bucuresti anularea marcii "Steaua", aflata din anul 2004 in proprietatea societatii SC FCSB SA. MApN sustinea ca singura institutie abilitata sa detină si sa foloseasca marca "Steaua Bucuresti" era Clubul Sportiv al Armatei, mai ales ca institutia nu a acceptat niciodata inregistrarea acesteia la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) de catre altcineva. Avocatii MApN acuzau ca marca fusese cesionata abuziv si nelegal unei grupari private de catre AFC Steaua, societatea care a administrat clubul inainte de 2004 si care s-a dizolvat in 2006. Dupa desfiintarea AFC Steaua, Becali ar fi inregistrat marca la OSIM.
Tribunalul Bucuresti a respins aceasta cerere a MApN de anulare a marcii inregistrate de gruparea lui Becali, in 17 aprilie 2012, decizie fiind mentinuta de Curtea de Apel Bucuresti, in 20 decembrie 2013, insa Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a dat dreptate clubului sportiv militar, in decembrie 2014. In vara lui 2017, CSA a reinfiintat sectia de fotbal a clubului, iar magistratii ICCJ au respins, in mai 2018, recursul intentat de Gigi Becali in privinta recuperarii marcii "Steaua". Decizia este definitiva, astfel ca Becali nu mai are dreptul sa foloseasca numele si emblema.
In iulie 2016, MApN a notificat FCSB, FRF si LPF ca folosesc abuziv numele Steaua si ca se expun unui proces. In august 2016, Armata a pornit actiunea in instanta, solicitand despagubiri de 36,8 milioane de euro, deoarece clubul lui Becali ar fi folosit "abuziv si cu rea-credinta" numele si palmaresul in perioada 2004 -2014. Urmatorul termen este pe 9 mai 2018.
Din punct de vedere legal situatia pare destul de clara. In 1998, CSA Steaua a inchiriat o "casa" catre AFC Steaua, iar in 2003 "casa" a ajuns la SC FCSB SA tot inchiriata, deoarece AFC Steaua ii datora o suma de bani, sa ii zicem "intretinere" sau "facturi la utilitati", lui Gigi Becali. In 2004, SC FCSB SA a depus la OSIM cerere sa i se elibereze acte ca aceasta "casa" ii apartine definitiv, desi CSA Steaua o avertizase ca nu are voie sa faca acest lucru. In ultimii 13 ani (2004-2017), "chiriasul" SC FCSB SA ar fi folosit fara drept legal "casa", incasand bani din "chirii" si "publicitate stradala" (sa ii zicem asa), dar a facut si investii in intretinerea si renovarea acesteia. Acum a pierdut dreptul de a mai folosi "casa" si de a mai primi bani in calitate de proprietar. Daca asa stau lucurile, pare logic ca va trebui sa despagubeasca, intr-un fel sau in altul, CSA Steaua pentru pierderile financiare pe care aceasta le-a inregistrat.
Daca, din punct de vedere legal, lucrurile par rezolvate, lipsa de moralitate a situatiei naste cateva intrebari interesante. Daca actele sunt clar in favoarea CSA Steaua, de ce deciziile de la Tribunalul Bucuresti si Curte de Apel Bucuresti au fost favorabile FCSB si de ce diverse institutii au dat NUP? Se poate vorbi in aceste cazuri de nestiinta, de dezinformare sau de coruptie? Becali a vorbit despre acordurile si semnaturile date de numerosi generali si colonei in 2003, desi vedem acum ca acestia nu aveau dreptul legal sa cedeze clubul. De ce nu ii actioneaza Becali in judecata si de ce nu sunt anchetati de organele abilitate cei care au facut parte din Adunarea Generala a AFC Steaua? Cine sunt cei care au adus clubul, pana in 2003, in pragul falimentului, au facilitat preluarea lui de catre Becali si de ce nu sufera rigorile legii? A dezinformat Gigi Becali opinia publica in toti acesti ani despre situatia reala? In cazul in care Becali a folosit acte false sau a comis ilegalitati, de ce nu raspunde in fata legii? De ce a lasat FRF si LPF un club infiintat ilegal sa joace in Liga 1 si sa evolueze in cupele europene? Ar trebui cele doua institutii sa plateasca in solidar cu FCSB daunele cerute de CSA Steaua? De ce a durat 14 ani ca CSA sa isi gaseasca dreptatea in instantele de judecata din Romania? Daca o institutie puternica precum MApN este calcata in picioare de tribunale, ce sansa mai are un simplu cetatean? Daca privatizarea Stelei ridica justificate semne de intrebare, cat de legale au fost cele prin care au trecut in proprietate privata Dinamo, Rapid, "U" Craiova, Sportul etc.? MApN mai are dreptul legal si moral sa isi infiinteze club de fotbal? Ce spune despre societatea romaneasca faptul ca Gigi Becali a pierdut in instanta dreptul asupra marcii "Steaua", pe care nu ar fi detinut-o legal niciodata, dar o parte dintre fani au ramas alaturi de echipa sa?
Tu ce parere ai despre "procesomania" MApN-FCSB?
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News