VIDEO CSA Steaua a zdrobit Rapid la U17. Gol superb marcat la tineret

În prima etapă a Ligii Elitelor U17, Seria Est, CSA Steaua a învins-o categoric în Ghencea pe FC Rapid 1923 SA, cu 4-0, sub privirile oficialilor giuleșteni Dan Șucu, Daniel Niculae și Vasile Maftei, dar și ale fostului internațional Adrian Iencsi.

Nume grele și din partea gazdelor: Ștefan Iovan, căpitanul de la Sevilla, George Ogăraru, directorul tehnic al Academiei, Iulian Miu și Daniel Oprița, ultimul fiind antrenorul principal al echipei mari, care activează în Liga a doua.

CS Dinamo, eșec cu 7-0!

Din această grupă face parte și formația U17 a SC Fotbal Club FCSB SA, care a îmvins în runda inaugurală, cu 6-1, la ACSM Politehnica Iași. Tot duminică, și tot la U17, CS Dinamo 1948 SA a pierdut acasă cu 7-0 în fața Farului Constanța!

Revenind la Steaua vs Rapid, cele două s-au întâlnit duminică și în Liga de tineret, seria Est, tot în Complexul Ghencea. Aici a fost 2-2, cu un gol superb marcat de stelistul Antonio Tănăsescu, pe care îl puteți vedea în video-ul de mai jos. Tănăsescu are 17 ani și joacă pe postul de extremă stânga.

FCSB, 8-3 la Iași!

În aceeași competiție, înființată anul acesta de FRF și care a luat locul Ligii Elitelor U19, FCSB a învins cu 8-3 la Iași!

În Liga de tineret, pot fi utilizați fotbaliști Under 18 și maxim trei jucători care depășesc limita de vârstă, dar Under 21.

Din Seria Est mai fac parte, printre altele: SC Dinamo 1948 SA, ACS Petrolul 52 și Farul Constanța.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!