Cum a răspuns Adrian Porumboiu, când a fost întrebat dacă și-ar dori să devină șeful arbitrilor
Adrian Porumboiu a fost arbitru, dar și fost patron al celor de la FC Vaslui.
Afaceristul a fost întrebat dacă ar deveni șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, în cazul în care i s-ar propune acest lucru. Adrian Porumboiu, fără să stea pe gândur, a oferit un răspuns sincer, evidențiind faptul că nu s-ar duce sub nicio formă să devină șeful arbitrilor.
Cum a răspuns Adrian Porumboiu, când a fost întrebat dacă și-ar dori să devină șeful arbitrilor
De asemenea, fostul patron a mai precizat că arbitrii nu sunt pregătiți și că vor mai exista cu siguranță erori care țin și de tehnologia VAR. Adrian Porumboiu a spus că erorile vor influența până și finalul campionatului din prima ligă a României.
„Nu aș mai reveni în arbitraj. Oamenii trebuie să aibă decență. S-au dus, au trecut anii, am preocupări mult mai serioase acum. Serios, nu aș veni sub nicio formă șef al arbitrilor. Dacă n-a fost să fie, n-a fost să fie! Nu mai contează acum. Eu nu cred că sunt arbitri care pleacă la drum cu idei preconcepute, dar lipsa pregătirii lor, lipsa lor de atitudine față de regulile jocului și că nu sunt lucrați ca arbitri, încă au foarte multe neclarități privind regulile jocului. E clar că vor mai fi erori și curios e că vin multe greșeli și din camera VAR.
Aici e vorba despre o slabă pregătire. Niciun arbitru nu mai are curaj să facă o nenorocire, dar sunt multe erori umane, sunt multe de comentat. Finalul de campionat va fi influențat de arbitraj, din cauza lipsei de pregătire, lipsei de profesionalism și al aptitudinilor pe care trebuie să le aibă un arbitru, să fie atent și să judece corect fazele.
Ei încă nu au o linie corectă dată de CCA, prin care să li se spună că toate fazele din toate campionatele cu VAR trebuie revăzute. Eu dacă eram acolo, aș fi făcut în ultimele 6 etape instruire și analiză până când înțeleg toți cum e cu hențul. Să înțeleagă cum e cu atacul pe tendon, că altfel nu ai cum să înveți. Numai printr-o insistență înțelegi! Dar omul e turist. Vine și pleacă, nu-l interesează. Trebuie să ai o instruire ca la NASA”, au fost cuvintele lui Adrian Porumboiu, potrivit Fanatik.
Cum arată clasamentul din play-off-ul Superligii
După șase etape disputate în play-off, Farul Constanța se află pe prima poziție cu 43 de puncte, în timp ce vicecampioana României, FCSB, se situează pe locul doi cu 40 de puncte, iar campioana-en-titre, CFR Cluj, completează podiumul cu 38 de puncte.
1. Farul Constanța - 43 de puncte
2. FCSB - 40 de puncte
3. CFR Cluj - 38 de puncte
4. Universitatea Craiova - 35 de puncte
5. Rapid București - 34 de puncte
6. Sepsi OSK - 25 de puncte
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News