Cum au fost treziți jucătorii Rapidului: „Un șut în fund și o palmă după ceafă!”

Cum au fost treziți jucătorii Rapidului: „Un șut în fund și o palmă după ceafă!” Fotbal intern

Întâmplare povestită de Florin Motroc, fost jucător al echipei din Giulești. 

de Florin CARAMAVROV

Florin Motroc (54 de ani), fost jucător al Rapidului, actualmente antrenor la East Riffa, în Qatar, povestește într-un interviu pentru SPORTescu.ro câteva întâmplări din perioada petrecută în Giulești. Florin este fiul lui Ion Motroc (84 de ani), campion cu Rapid în 1967, primul titlu cucerit de ceferiști în istoria care a început în 1923. 

Florin Motroc nu a ajuns la inaugurarea noului stadion, aflându-se lângă actuala sa echipă, în Qatar, dar a fost extrem de fericit că tatăl său a participat la eveniment, cântând chiar de pe teren o strofă din imnul Rapidului.

Florin și-a făcut junioratul la Rapid, de la 5 la 18 ani, și a revenit ca jucător în echipa mare între 1993 și 1996. El își amintește un episod fierbinte din acea perioadă. Debutul de sezon 1993-1994 a fost unul catastrofal pentru rapidiști. Înfrângeri pe linie, care au culminat cu eșecul de acasă cu Electroputere. După acest joc, toată galeria Rapidului a dat năvală la vestiare: „Era Marcel Pușcaș antrenor. Am avut o serie neagră, am început campionatul foarte prost. După ce ne-a bătut și Electroputere cu 1-0 pe Giulești, a venit toată galeria peste noi, au blocat intrarea de la Teatru până pe tunel. Erau și pe tunel, și în vestiar! N-aveai pe unde să ieși”.

Muștruluiala a durat peste o jumătate de oră. Mulți fani țipau și înjurau, în timp ce jucătorii stăteau pe locurile lor, în vestiar. Era haos, o tensiune de nedescris. Povestește Florin Motroc: „Ne-au luat la înjurături, i-au certat tare pe cei care veniseră de la Steaua - Andrași, Iovan, parcă venise și Jean Vlădoiu. După ce ne-au certat zdravăn vreo juma de oră, ne-au zis „Hai, acum puteți să plecați acasă!” Au început din vestiar să se desfacă, așa cum a dat Moise cu toiagul și s-au desfăcut apele, se dădeau la o parte în stânga și-n dreapta, iar noi printre ei. Unii au mai luat câte un șut în fund, alții o palmă peste ceafă... „Să vă treziți, nesimțiților!”, ne strigau pe tot dumul până la mașinile noastre”,

Cu carnetul de note în mână și cu unghiile tăiate

Tot în interviul citat, Motroc junior vorbește despre disciplina impusă de la juniori în clubul Rapid în anii 70-80: „Când intram în vestiar cu domnul antrenor Cristescu, trebuia să ținem carnetul de note în mână, să arătăm unghiile și să avem o frizură adecvată. Toate țineau de disciplină. Echipamentul să fie curat întotdeauna, ieșeam mereu cu tricoul alb și șortul vișiniu. Erau chestii care ni s-au impus de la pitici. Totul pleacă de aici, de la disciplină, de la orgnizare”.

Florin Motroc e de părere că George Copos, fostul patron al Rapidului, dar și fostul internațional Liță Dumitru, trebuiau să fie prezenți la sărbătoarea de la inaugurarea stadionului. Omul de afaceri a deținut clubul giuleștean între 1992 și 2013, timp în care echipa a câștigat de două ori campionatul și de patru ori Cupa României, iar Dumitru a îmbrăcat tricolul vișiniu între 1967 și 1972, perioadă în care a și câștigat Cupa României cu Rapid (1972). 

„Copos a băgat mulți bani atunci când a fost patronul clubului. Eu cred că trebuia să fie invitat sâmbătă la inaugurarea noului stadion. Nici Liță Dumitru nu trebuia să lipsească. El a crescut în Giulești, pe lângă tata, pe lângă cei grei ai Rapidului. N-a trecut pe-acolo ca gâsca prin apă. Eu pe Liță Dumitru l-aș putea pune imediat după primii 5 fotbaliști români ai tuturor timpurilor, care au fost, într-o odine aleatorie: Dobrin, Hagi, Marcel Răducanu, Balaci, Dănuț Lupu. Apoi vin Liță Dumitru, Iordănescu...”, e de părere Florin Motroc. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!