Cum crede Ilie Dumitrescu că se poate salva Dinamo: "El a salvat echipa din insolvență"

Cum crede Ilie Dumitrescu că se poate salva Dinamo: El a salvat echipa din insolvență Fotbal intern

Dinamo a retrogradat pentru prima oară în cei 74 ani de istorie a clubului, după ce a pierdut dubla manșă a barajului de promovare/menținere în Liga 1, scor general 1-3, cu U Cluj.

Dinamoviștii nu au reușit să întoarcă rezultatul meciului tur. Scorul a fost deschis de U Cluj, prin Tescan, care a profitat de gafa lui Eșanu, însă Dinamo a egalat în doar trei minute, prin Morar. „Câinii” au mai avut ocazii de a înscrie, pe care însă nu au reușit să le concretizeze. 

Dinamo a retrogradat astfel pentru prima dată în istoria clubului, după 74 de ani, în timp ce U Cluj revine în Liga 1 după șapte ani. 

Ilie Dumitrescu a dezvăluit cine crede că o poate salva pe Dinamo

"Ar fi important să mai apară un Negoiță la Dinamo, să o salveze din insolvență, așa cum a salvat-o atunci Negoiță. Aș mai vrea să apară un Negoiță acum, în momentul ăsta, pentru Dinamo.

Pentru că el a salvat echipa din insolvență. Și au fost la un meci - dacă nu făceau egal în ultimul minut la Craiova - să fie campioni. Cu Negoiță. Au fost egalați în ultimul minut.

Câștiga campionatul Dinamo, pentru că mai avea un meci acasă, pe care trebuia să-l câștige. Deci trebuie să apară un alt Negoiță acum. Nu este de vină Negoiță în chestia asta, ci după Negoiță. Era și înjurat...

Acum ar fi bine să apară un Negoiță pe un cal alb, dar nu mai are cum să fie un Negoiță, pentru că sunt pe cale de dispariție oameni ca Negoiță, care să vină să bage acum 7, 8, 10 milioane, cum a făcut Neluțu Varga la Cluj.

După aia, tot ce s-a întâmplat între suporteri și Negoiță... Uite că n-a mai apărut un alt Negoiță și s-a ajuns în situația asta complicată", a declarat Ilie Dumitrescu la DigiSport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!