Petrolul Ploiești a ieșit din pasa proastă în care a intrat, spre finalul lunii noiembrie, când a avut patru meciuri în campionat fără victorii. Astăzi, „lupii galbeni“ au învins Unirea Slobozia, scor 2-1, și au urcat pe loc de play-off. 

În ciuda acestui rezultat, meciul a fost urmat de o decizie-bombă: antrenorul turc, Mehmet Topal (foto, 38 de ani) a demisionat din funcție! Acesta, neavând licența PRO, nu figura ca „principal“ în acte, unde acest rol era îndeplinit de bosniacul Sanjin Alagic. Deciziile tehnico-tactice i-au aparținut însă lui Topal în prima parte din acest sezon. 

Plecarea bruscă a turcului a fost confirmată pentru iamsport.ro de Cristian Fogarassy, președintele Petrolului: „Mehmet Topal și-a demisia în vestiar, are probleme familiale nu are nicio legătură cu situația financiară, cu clubul, cu noi, nu nimic. Noi încă nu i-am acceptat-o, el a zis că nu revine asupra deciziei, dar vedem. Pe 3 ianuarie plecăm în Antalya, nu ne grăbim (n.r. să numim un alt antrenor) mai avem timp până atunci, suntem la o discuție după ce s-a întâmplat“.

În ciuda rezultatelor peste așteptări din prima parte a sezonului, la Petrolului e o situație extrem de tensionată pentru că patronii turci nu și-au respectat promisiunile, mai ales pe cele financiare, iar restanțele s-au înmulțit. În contextul plecării lui Mehmet Topal, rămâne de văzut cum va ieși Petrolul din pauza de iarnă.

În prima partidă din 2025, ploieștenii vor întâlni Oțelul Galați, în deplasare, pe 18 ianuarie într-o confruntare din cadrul etapei a 22-a.