INTERVIU Damian Militaru, o viață și o carieră ca-n filme: orfan de mamă de la 4 ani, și-a pierdut sora la 7 ani, a fost chemat la fotbal din spatele porții, a luat 4 titluri cu Steaua și l-a rupt pe Simeone în Champions League

Damian Militaru, o viață și o carieră ca-n filme: orfan de mamă de la 4 ani, și-a pierdut sora la 7 ani, a fost chemat la fotbal din spatele porții, a luat 4 titluri cu Steaua și l-a rupt pe Simeone în Champions League

Fotbal intern

Data publicarii: 21 Iulie 2022, 06:19

Data actualizarii: 22 Decembrie 2024, 12:10

Damian Militaru (54 de ani) a câștigat de 4 ori consecutiv titlul cu Steaua București, între 1995 și 1998, cucerind și trei trofee Cupa României în 1996, 1997 și 1999.

TAGS:

Damian MilitaruDamian Militaru interviuSteauaChampions LeagueDiego Simeone

Din articol

De la județ la Liga 1
„Am avut noroc, dar am și muncit”
L-a băgat pe Simeone cu capu-n reclame!
De-atunci, i-au spus Bașkanul!
„Ăsta nu e fotbal”
Damian MILITARU

de Florin Caramavrov

Damian Militaru (54 de ani) a câștigat de 4 ori consecutiv titlul cu Steaua București, între 1995 și 1998, cucerind și trei trofee Cupa României în 1996, 1997 și 1999.

A jucat de trei ori în gupele Champions League, unde a întâlnit echipe gele ale fotbalului european: Juventus, Atletico Madrid, Benfica, Dortmund, Glasgow Rangers și Valencia. În prezent, fostul stelist se ocupă de școala sa de fotbal cae-i poartă numele, la Petroșani, și care adună aproximativ 150 de copii.

Cum a fost când te-ai dus prima oară la fotbal?
Eu sunt din Râmnicu Sărat. M-am dus în spatele porții la un antrenament al echipei de acolo, care făcea exerciții de finalizare. Eu dădeam înapoi mingile din spatele porții și m-a văzut antrenorul echipei, m-a chemat la el și mi-a zis să vin la antrenament a doua zi la grupa de copii și juniori. Aveam 9 ani.

Era altfel fotbalul atunci...
Da, mergeam de plăcere la antrenamente. Ne dădea mingea și jucam fotbal. Noi mai mult am învățat fotbalul pe maidan. Jucam ore întregi.

Aveai echipament, ghete de fotbal?
Nu prea, mai jucam și cu teneșii rupți sau cu unul de-un fel și altul de alt fel. Se rupea stângul, îl luai pe cel de la dreptul... Ce să facem? Și uite așa, am ajuns fotbalist.

Știu că ți-ai pierdut mama când aveai 4 ani...
Da, mi-a fost foate greu. Apoi a murit și soră-mea când aveam 7 ani. Am rămas cu tata, care lucra la furnale, la combinatul din Râmnicu Sărat. Asta-i viața, ce era să fac? Mi-a fost geu, dar am reușit.

În ziua de azi, cât stau copiii la fotbal?

Ei, normal că stau mai puțin, dar nici nu prea mai au unde să iasă. Tebuie să plătească terenurile, știi cum e. Intră să joace nu știu unde, îi dă afară. În fața blocului, sar vecinii, că vor să se odihnească...

De la județ la Liga 1

Cum ai ajuns la Jiul?
Păi m-au luat în Armată la 18 ani, la Baru Mare, în județul Hunedoara. Am avut noroc că îi plăcea fotbalul comandantului unității. A făcut vreo patru grupe cu soldații din unitate, m-a văzut cum joc și în momentul ăla m-a trimis acasă să iau dezlegarea de la Râmnic, ca să joc la Hațeg. El era prieten cu directorul Fabricii de bere din Hațeg, care se ocupa și de echipă. Am dat o probă, era Mache Vizitiu antrenor la Hațeg și mi-a zis să rămân în cantonament. Aveam 19 ani, jucam la județeană, am dat 44 de goluri, am promovat cu Hațegul în Liga a treia, apoi m-au văzut cei de la Jiul, care erau în Liga 1, și m-au luat la ei.

Cine te-a remarcat?
Petre Libardi era antrenor la Jiul. Am avut un amical cu ei, m-a văzut și m-a luat. Direct în Liga 1 de la Liga a treia. Cu un an înainte jucasem la județ.

„Am avut noroc, dar am și muncit”

Când erai juniori la Râmnicu Sărat, te gândeai mai sus, la o echipă mare?
Normal că mă gândeam, dar trebuie să ai și un pic de noroc. Eu am avut, dar am și muncit.

Și de la Jiul ai ajuns la Dinamo...
Da, era antrenor Halagian, cu Stoichiță și cu Augustin.

Și după un an, la Steaua?
După 9 luni, m-am întors 5 etape la Jiu, pentru că Dinamo nu plătise banii pentru transfer. Apoi m-a luat Steaua.

Unde ai câștigat patru campionate la rând!
Da, ei au luat 5. Câștigaseră și cu un an înainte de venirea mea. Eu am patru la rând.

L-a băgat pe Simeone cu capu-n reclame!

Și 3 participări în grupele Ligii Campionilor. Aveai emoții la astfel de meciuri?
Normal că aveam, dar le uitam pe parcurs. Jucam cu 20.000-30.000-40.000 de spectatori în tribune. Normal că aveam emoții înainte de meciurile astea, mă gândeam, nu puteam să dorm...

Ai dat gol pe Da Luz în Liga Campionilor, împotriva Benficăi. Ce îți mai amintești de atunci?
Bucurie mare, ce să zic... A fost un meci cu eliminări, Ilie Stan a luat roșu. Erau echipe puternice...

Știu că ai avut niște clinciuri puternici cu Simeone în meciurile cu Atletico Madrid...
Da, i-am făcut o alunecare de l-am băgat cu capu-n reclame. M-a urmărit tot meciul la retur, mi-a făcut și el o alunecare de mi-a crăpat apărătoarea. Dar așa era fotbalul atunci, se intra tare, se dădea galben după 10 faulturi mai tari!

De-atunci, i-au spus Bașkanul!

Povestea Vivi Răchită la ProArena că la meciul cu Fenerbahce, din 1997, în Cupa UEFA, ai dat golul de 0-1 și te-ai bucurat la banca gazdelor. Cum a fost?
Da, Lăcătuș mi-a zis să dau la poartă, deși erau vreo 25 de metri. Mi se părea departe, în poarta lor era Rustu, portarul naționalei Turciei. Eu nu voiam să trag direct, deși exersasem la antrenamente, dar Lăcă mi-a zis: „Trage, mă, că-i dai gol!” Și i-am dat. De bucurie, am pus capul în pământ și m-am dus spre băncile de rezerve. Nici nu mai vedeam, am nimerit în dreptul băncii lor și i-am zărit venind spre mine, au crezut că am făcut-o intenționat, dar eu nici nu m-am gândit la așa ceva. De-atunci, băieții mi-au zis Bașkanul!

Dar ți se spunea și Cărbune...
Da, Cărbune, că veneam de la Petroșani!

La Steaua cu cine te-ai înțeles cel mai bine?
Cu toată lumea! La Steaua era o familie. Mi-a fost frică la început, pentru că veneam de la Dinamo. Știi cum e, rivalitatea suporterilor... Nu credeam că voi fi așa de bine primit. Și acum mă gândesc, cât de bine m-au primit toți, și jucători, și fani...

„Ăsta nu e fotbal”

Nu mai vedem grupele Ligii Campionilor acum...
E alt fotbal, numai străini. Noi nu mai jucăm deloc fotbal.

Surpriză mare eliminarea CFR-ului, nu?
Da. Și culmea, Dan Petrescu e un antrenor care știe să țină de 1-0. Plus că ne-au egalat din fază fixă, exact ce făceau mai bine cei de la CFR. Să sperăm că vor veni și vremuri mai bune în fotbalul românesc. Trebuie să mergem înainte.

Tu cu cine ești, cu CSA Steaua sau cu FCSB?
A, nu mă întreba de asta, te rog! Dau un răspuns și se supără ăia, apoi ăialalți... Noi mai ducem copii și-acolo, și-acolo, nu veau să creez un conflict. E treaba lor, să facă ce vor.

Te-am văzut înt-o poză, în pandemie, la țară, printre miei, oi. Te ocupi și cu așa ceva?
Nu, nu. Eram la un vecin...

Credeam că ai investit în creșterea animalelor...
E greu să investești în domeniul ăsta. Acolo e de muncă. Cine n-a făcut asta de mic nu știe ce se întâmplă...

De naționala României ce zici? Ne mai revenim?
E greu. Dacă nu se pleacă de jos cu reconstrucția, e foarte greu. Vin fotbaliști de peste 30 de ani, și tot luăm bătaie. Eu zic că e nevoie de o reconstucție, vreo 3-4 ani. Eu așa văd. Altfel, mergem cu eșecuri la nesfârșit.