VIDEO Dan Petrescu, drastic când vede că clubul său de suflet suferă: „Ce vină are Chelsea? Nu are nicio treabă cu acest război!”

Antrenorul CFR-ului a vorbit despre momentele dramatice prin care trece Chelsea. 

Chelsea trece printr-o perioadă dificilă din cauza războiului inițiat de Rusia în Ucraina. 

Roman Abramovich (55 ani) s-a retras de la conducerea clubului din cuza relației apropiate pe care o are cu Vladimir Putin (69 ani) și a decis să vândă echipa. Doar că Guvernul din Marea Britanie i-a blocat conturile lui Chelsea, iar în acest moment londonezii se află în imposibilitatea de a le plăti inclusiv salariile superstarurilor de pe Stamford Bridge. 

  • Dan Petrescu Drastic Cand Vede Ca Clubul Sau De Suflet Sufera Zce Vina Are Chelsea Nu Are Nicio Treaba

Mai mult, sponsorii deținătoarei ultimei ediții de Champions League au început să se retragă, pentru a nu fi asociați cu războiul din Ucraina, printre care se numără și Three UK, care îi virează 40 de milioane de euro anual în conturile lui Chelsea. 

Văzând situația dramatică în care se află clubul pentru care a evoluat 5 ani, Dan Petrescu este de părere că deciziile sunt radicale și că nu trebuie să plătească jucătorii și fanii din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina. 

Petrescu: „Fotbalul e fotbal, războiul e război!” 

„Eu sunt fan Chelsea. Orice restricție împotriva lui Chelsea nu mi se pare corectă. Fotbalul este fotbal, războiul este război. Nu cred că ar trebui să sufere fanii, clubul, jucătorii. Cum adică să nu mai cumperi jucători? Ce vină au cei de la Chelsea? Ce vină au fanii lui Chelsea? Nu mi se pare corec să se răsfrângă asupra clubului. 

Să pedepsești o echipă de fotbal e mult prea mult în opinia mea. Mai ales că Chelsea nu are nicio treabă cu acest război” , a declarat Dan Petrescu la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Voluntari, de sâmbătă, de la 20:30, LIVE TEXT pe www.sport.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!