David Trezeguet va juca la meciul de retragere al lui Adi Mutu! Nume uriașe la evenimentul transmis de VOYO și Pro Arena
Fostul mare fotbalist francez David Trezeguet va juca în meciul de retragere al lui Adrian Mutu, după ce au fost coechipieri la Juventus, au anunţat, marţi, organizatorii Sport Festival.
Trezeguet a fost golgheterul Serie A în 2001, an în care a câştigat şi titlul de cel mai bun jucător din campionatul Italiei.
David Trezeguet va juca la meciul de retragere al lui Adi Mutu!
Şi fostul fundaş portughez Fernando Couto va juca în meciul de retragere al lui Mutu, pe 12 iunie, în cadrul Sports Festival.
Fernando Couto a fost primul fotbalist care a ajuns la 100 de meciuri jucate în naţionala Portugaliei.
La meciul de retragere al lui Adrian Mutu au confirmat prezenţa foşti mari fotbalişti români, precum Bogdan Stelea, Laurenţiu Reghecampf, Ionel Dănciulescu, Adrian Ilie, Gabriel Tamaş şi Mirel Rădoi. La eveniment vor participa prieteni şi foşti coechipieri ai celui care a deţinut numărul 10 la echipa naţională, împărţiţi în două echipe, Team Romania şi o selecţionată mondială (World Stars), pe Cluj Arena.
- Meciul de retragere al lui Adrian Mutu va avea loc în 12 iunie 2022, pe Cluj Arena, în cadrul celei de-a treia ediții Sports Festival și va fi transmis ÎN DIRECT de Pro Arena și VOYO.
- Fostul număr 10 al Naționalei României va juca împreună cu foști coechipieri și prieteni din România și din străinătate.
- Biletele la meciul de fotbal pot fi achiziționate de pe site-ul entertix.ro.
Dintre fotbaliştii care au confirmat deja prezenţa la evenimentul de la Cluj-Napoca se mai numără Alessandro Del Piero, Fabio Cannavaro, Claude Makelele, Tomas Ujfalusi, Paolo Cannavaro, Luca Toni, Sebastien Frey, Dario Dainelli, pentru echipa World Stars, şi Gheorghe Hagi, Adrian Iencsi, Dorin Goian, Daniel Niculae, Marius Niculae, Ionel Ganea şi Ciprian Marica, pentru Team Romania, transmite Agerpres.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News