De ce a decis Dan Șucu să investească la Rapid

De ce a decis Dan Șucu să investească la Rapid Fotbal intern

Rapid joacă azi, în deplasare, cu FC Voluntari, într-un meci din etapa a noua a Superligii. Partida e programată la 21:45, LIVE BLOG pe www.sport.ro.

Dan Șucu, unul dintre cei mai bogați oameni din România, a adus un plus financiar la Rapid. 

Mulți oameni din fotbal s-au întrebat de ce a decis omul care a pus pe picioare colosul Mobexpert să investească la formația giuleșteană, care are un început excelent de sezon. 

De ce a hotărât Șucu să bage bani la Rapid

Șucu a oferit o explicație și a pus accentul pe latura sentimentală. "Copiii mei sunt absolut fascinaţi de suporteri și de atmosferă! Inclusiv soţia. Nu mi-a venit să cred! Mie nu mi se pare normal ca un patron să dorească să fie vreodată iubit. Să dorească să fie respectat, asta e altceva", a spus Dan Șucu, potrivit As.ro.

Omul de afaceri Dan Şucu a preluat 50% din acţiunile clubului de fotbal FC Rapid, celelalte 50 de procente rămânând în posesia lui Victor Angelescu.

FC Rapid va beneficia într-un an şi jumătate de două baze sportive în nordul Capitalei, Constructorul şi Coresi, amenajarea lor urmând să se ridice în total la aproximativ 8 milioane de euro.

Câți bani vrea Șucu să investească

„Nu suntem minister, dar suntem dispuși, eu sunt dispus să investesc în continuare acolo unde există o școală de fotbal puternică, la care sunt mulți copii. O școală de fotbal care are o situație cât de cât rezonabilă din punct de vedere juridic pentru spațiul în care-și desfășoară activitatea.

Sunt dispus să investesc în limita a 5 milioane de euro în următorii 5 ani pentru a ne putea crea acest parteneriat cu fiecare școală puternică din România”, a precizat Șucu la o conferință de presă.

Ieri, Dan Matei Șucu (16 ani), băiatul lui Dan Șucu, a semnat un contract de profesionist cu cei de la Rapid, echipa unde tatăl său este acționar.

Șucu Jr. a fost prezentat pe pagina oficială a juniorilor Rapidului, alături de Rareș Gal (16 ani), care a semnat și el cu Rapid. 

Cei doi vor evolua pentru echipa U17 a giuleștenilor, unde antrenor este Octavian Chihaia, fostul jucător de la Dinamo, FC Național, CFR Cluj și Sportul Studențesc.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!