De ce nu se impun jucătorii români în străinătate: "Sunt cocoloșiți de părinți, iar antrenorii le cer rezultate de la 5 ani"

Boris Keca, fost fotbalist cu aproape 100 de meciuri în Liga 1, a fost antrenor la academia lui FC Dinamo și antrenează acum grupa 2007 de la CS Dinamo, fiind un respectat antrenor la nivel de fotbal juvenil. Acesta dezvăluie care sunt lacunele cu care jucătorii români ies din perioada junioratului și care, ulterior, sunt foarte greu de corectat, pentru ca ei să se poată impune la cluburi din străinătate. 

"Jucătorii români au talent, dar renunță foarte ușor"

"Nu știu dacă problema e cu fizicul, că în România se promovează jucători mai scunzi și mai firavi, iar în Serbia sau Ungaria sunt mai înalți. Cred că problema fotbalistului român e de mentalitate. Jucătorii români au talent, pleacă în străinătate, dar se întorc în șase luni. Renunță foarte ușor. Mie nu mi-a fost greu când am venit în România? Dar nu am renunțat și nu am vrut să mă întorc acasă. Am vrut să mă impun, să progresez, să urc mai sus. Nu înțeleg de ce să te mulțumești cu puțin, doar cu o sumă de bani, când poți să ajungi la cele mai mari cluburi, dacă joci bine în Italia sau Belgia, de exemplu.

Nu poți să compari naționalele României și Serbiei, pentru că Serbia are 3-400 de jucători în campionate puternice. Au de unde alege, pentru că sârbii joacă la cluburile lor. În acest sezon, Aleksandar Mitrovici a reușit 43 de goluri pentru Fulham, în Championship, despre care unii spun că e un campionat chiar mai greu decât Premier League, la anumite capitole. În comparație, câte goluri a dat Pușcaș la Reading? 

"La orice atingere, copiii mei erau pe jos. Nemții nu se opreau până nu se fluiera"

Am fost la un turneu în Germania, cu FC Dinamo, cu o grupă de juniori de 10 ani. În același hotel stăteam cu Benfica, cu Inter Milano, cu Manchester City. Aveau 12 sau 15 copii, dar aveau antrenor, antrenor secund, nutriționist, doctor și un om care le rezolva diverse probleme. Eu eram singur. Am fost singura echipa la care părinții veneau și le dădeau de mâncare înainte de meci, le dădeau mere, îi cocoloșeau. 'Îmbracă-te, că e frig!', 'Dezbracă-te, că e cald!', 'Ți-e foame?', 'Ți-e sete?'. Nu îi lasă să fie independenți.

Acum, la CS Dinamo am noroc că am copii de 14-15 ani, nu mai vin părinții la antrenament, la turnee, poate pe la meciuri mai îi însoțesc. La turneul ăsta de la Hanovra, jucam cu niște echipe din liga a treia germană și, la orice atingere, copiii mei erau pe jos. Nemții nu se opreau până nu fluiera arbitrul. După primul meci, le-am spus că cine rămâne pe jos și se vaită fără motiv nu mai joacă a doua zi. De atunci nu s-a mai întâmplat. 

La copii și juniori e foarte important ca antrenorii să fie buni și să își dea interesul. Nu neapărat să fie duri sau foarte exigenți, dar să impună respectul și disciplina fără să folosească forța. Trebuie să lași loc copiilor să-și dea seama de anumite lucruri singuri și să fie dezinvolți. Am văzut în România, la categoria 10 ani, echipe în care copiii joacă din una sau două atingeri, le cere antrenorul să facă posesie, să respecte o tactică de joc. Aia vor fi jucători care nu vor ști să facă un dribling. Cred că antrenorii vor să impresioneze, pentru că pe juniori nu îi ajută deloc. Trebuie să treacă prin anumite etape, să fie învățați lucrurile potrivite la momentul potrivit, dar să le lași loc să-și dezvolte imaginația și tehnica. 

Vrea să fure meserie din Serbia, de la Steaua Roșie și Partizan

Am mai vorbit cu oameni de la Partizan, de la Steaua Roșie, cu antrenori din Serbia, vreau să mai fur meserie de acolo, pentru că acolo merge treaba ca lumea și produc mulți jucători de calitate. Încerc să îi învăț să aibă o răutate pozitivă, în joc. Când am venit la CS Dinamo, în fiecare meci aveam câte un copil sau doi cu cartonaș roșu. Dar nu pentru că loveau sau erau violenți, ci pentru că vorbeau cu arbitrii, protestau la orice și se certau. Am avut chiar și cazuri când au înjurat arbitrii. Era un grup mai neomogen, cu copii veniți din mai multe părți, am reușit să rezolvăm problema asta. Nu au mai luat cartonaș roșu de multe meciuri. A mai rămas un pic din mentalitatea asta, să comenteze deciziile arbitrului, dar le spun să se concentreze pe ce fac ei pe teren.

Le cer să se încurajeze între ei, nu să se certe și să-și reproșeze diverse chestii. Să nu se răzbune pe adversari, dacă i-au lovit. Să-și dea mâna și să-și vadă de joc. Când s-au obișnuit de mici cu ceva e greu să schimbi. La zece ani, trebuie să lași copilul să se bucure de fotbal. Nu poți să îl înveți tactică, nu poti să îi ceri rezultate. Am văzut că cei de la Manchester City erau foarte relaxați și l-am întrebat pe antrenor de ce. Mi-a zis că la ei nu se pune problema de rezultate, la vârsta aia. Avea echipă foarte bună, dar au ieșit pe locul 10 sau 12. Lăsa copiii să fie dezinvolți, să învețe să dribleze, să aibă imaginație, nu striga disperat cum să stea în teren sau ce să facă.  

"Dacă România nu are bază de selecție, Islanda ce să mai zică?"

Există material bun în România, există foarte mulți copii talentați. Există bază de selecție, copiii vin la fotbal, le place. E o țară de 20 de milioane de locuitori, mult mai mult ca Islanda, ca Muntenegru, ca Macedonia, ca Slovenia. Dacă România nu are bază de selecție, islandezii ce să mai spună? Dar reformele nu se pot face peste noapte, durează 10 ani. Ungaria ajunsese foarte jos și au investit cu cap, în manageri buni, în academii, în antrenori pregătiți, în infrastructură, au făcut selecție mai bună, au schimbat metodele de pregătire.

În România, selecția nu există. Eventual, doar la Academia Hagi. Dar și la Viitorul nu sunt lăsați să se ducă toți jucătorii doriți. La Steaua Roșie Belgrad, când se face un camp, vin mii de copii din toată țara. Patronii, antrenorii, duc ei copiii acolo. La Partizan, la fel. E interesul să îi dea mai departe, ca să poată merge la nivelul următor. Dacă joc un meci cu altă echipă și văd un jucător cu potențial, îl întreb pe antrenorul advers dacă vrea să îl lase la noi și vedem cum rezolvăm partea financiară. 'Păi, de ce să ți-l dau? Eu ce fac? Cu cine joc eu? Ce rezultate mai am eu?'. 

"Pe copii îi cresc să poată juca trei-patru posturi" 

Mă sună parinții să aducă copii de cinci ani la fotbal. Le zic că sunt mici, să îi mai lase să se joace. Sunt mici, nu pot fi atenți, nu înțeleg ce le ceri. Să se joace lejer în parc și să vină mai târziu. Alte cluburi îi primesc și, pe urmă, se laudă și că au câștigat nu știu ce turneu. Am întâlnit copii, care au fost foarte buni la 8 sau 10 ani, dar peste trei ani nu mai făceau față pe teren mare.

E și o problemă a părinților din România. Fotbalul adevărat e când trec la jocuri 11 la 11. Până atunci e joacă, e pregătire. Sau se pregătesc de minifotbal, că tot suntem vicecampioni europeni. De asemenea, copiii îi cresc să poată juca trei-patru posturi. Un copil nu poate să fie atacant de la zece ani. Nu știi cum crește, cum se dezvoltă și îi închizi anumite oportunități. Abia pe la 15-16 ani poți să-ți dai seama care e postul pe care excelează. 

La CS Dinamo se încearcă un proiect serios, domnul Popa a acordat sprijinul necesar, domnul Lupu a făcut de la zero echipele 11 la 11, pe teren mare. Aveam doar minifotbal și am pierdut niște meciuri la început, dar am echilibrat situația. Juniorii vor să vină la noi, avem colaborare și cu o echipă din Zalău. Am văzut deja trei copii, sunt deja opriți, mai trebuie să rezolve cu liceul și o să stea la noi în club. Condiții pentru performanță sunt. Se va face și stadionul, echipa de seniori are șanse foarte mari să promoveze în Liga 3. Sperăm să devenim o academie importantă în România", a declarat Boris Keca pentru Sport.ro. 

Boris Keca (44 ani) s-a născut la Bihaci (Bosnia și Herțegovina), a fost junior la Borac Banja Luka (1991-1998) și a evoluat la Borac Banja Luka (1995-1996), BSK Banja Luka (1996-1998), Omladinac Banja Luka (1998-1999), FC Național București (1999-2003), FC Brașov (2003-2004), FCSB (2005), Pandurii Tg. Jiu (2005-2006), FC Argeș Pitești (2006-2007), Concordia Chiajna (2007-2008) și Voința Domnești (2008-2009). El deține licența B de antrenor și a pregătit echipe de juniori ale cluburilor Pro Luceafărul București, FC Dinamo 1948 (2018-2022) și CS Dinamo București (2021-prezent), fiind unul dintre cei mai respectați antrenori la nivel juvenil din noua generație. Este căsătorit cu o româncă, deține doar cetățenia bosniacă, antrenează grupa 2007 de la CS Dinamo și are un băiat fotbalist în devenire.  

Foto - @NationalaRomanieiOfficial