Jucătorul Astrit Selmani a avut nevoie de îngrijiri medicale la finalul derby-ului cu FCSB, pierdut cu 1-2, după ce a suferit o comoţie la un duel cu un adversar, precizează un comunicat al clubului Dinamo.
"După meciul dintre Dinamo şi FCSB, jucătorul nostru Astrit Selmani a suferit o comoţie în urma unui duel cu un adversar. Imediat după finalul partidei, a fost necesară intervenţia echipajului medical de urgenţă. În prezent, starea sa de sănătate este stabilă, iar în acest moment se află în afara oricărui pericol", se arată în comunicatul clubului FC Dinamo, potrivit Agerpres.
Atacantul kosovar urmează să mai efectueze un control neurologic, în cursul zilei de marţi.
"Pentru siguranţa sa, Astrit va efectua un control neurologic suplimentar mâine. Atacantul nostru se află acasă, alături de familie şi se recuperează. Suntem cu gândul la Astrit în aceste momente şi îi dorim o recuperare rapidă şi completă!", precizează sursa citată.
FCSB a învins-o pe Dinamo cu scorul de 2-1 (1-1), duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci considerat, în deplasare, în etapa a 2-a a fazei play-off a Superligii. FCSB a câştigat și ambele meciuri directe din sezonul regulat cu 2-0 şi 2-1.
FCSB a ajuns la 16 meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, 10 victorii şi 6 egaluri.