Decizie-soc: Liga 4 se poate anula si Steaua poate rata a treia promovare consecutiva!
Saptamana viitoare se va hotari ce se va intampla cu campionatele din Liga 4.
Oficialii FRF au avut, marti si miercuri, sedinte prin videoconferinta cu reprezentantii cluburilor din Liga 2, Liga 3, futsal si fotbal feminin, pentru a vedea situatia la nivelul fiecarui esalon in parte si s-au prezentat diferite optiuni in ceea ce priveste finalizarea competitiilor. Saptamana viitoare va avea loc o noua runda de consultari, de aceasta data urmand sa participe si reprezentantii Asociatiilor Judetene de Fotbal (AJF-uri si AMFB), pentru a se vedea ce informatii noi exista din partea autoritatilor si daca se pot relua ligile inferioare. In acest moment, exista pe masa patru scenarii pentru Liga 4 si cele de sub ea, urmand ca decizia finala sa se ia dupa ce se afla daca se continua starea de urgenta sau nu si care sunt noile reguli de urmat.
Acestea sunt:
- se reiau meciurile si se finalizeaza normal sezonul, jucandu-se restul de meciuri ramase, dar cu o frecventa mai mare (2 meciuri pe saptamana) si fara spectatori;
- se incheie sezonul regulat si primele clasate din ligile judetene merg direct la baraj;
- se anuleaza sezonul si promoveaza direct toate campioanele judetene, urmand ca numarul echipelor din Liga 3 sa fie suplimentat in campionatul viitor;
- se anuleaza definitiv sezonul si nu promoveaza si nu retrogradeaza nimeni, de la Liga 3 in jos.
Cea mai afectata de ultima varianta ar fi CSA Steaua, cel mai mediatizat si mai puternic club din actuala componenta a Liga 4. Echipa lui Daniel Oprita are un buget consistent si un lot foarte puternic, mult peste acest nivel divizionar, si va avea un stadion modern de 31.000 de locuri, incepand din aceasta vara. Ar fi o lovitura puternica pentru „ros-albastri”, in conditiile in care, in ultimele doua sezoane, sub conducerea lui Ion Ion si Marius Lacatus, echipa a pierdut promovarea in fata Academiei Rapid si a lui Carmen Bucuresti.
CSA Steaua conduce autoritar clasamentul Ligii 4 Bucuresti, cu 18 victorii din tot atatea meciuri, 54 de puncte acumulate (cu 7 mai mult decat FC Rapid 1923 II, ocupanta pozitiei secunde) si un golaveraj 156-5. Daca va castiga campionatul municipal, „militarii” se vor duela cu campioana din judetul Giurgiu pentru un loc in Liga 3. Aceasta ar urma sa fie stabilita dupa un baraj giurgiuvean intre primul loc in Seria Sud (1. AFC Victoria Adunatii Copaceni - 46p, 2. CS Energia Remus - 45p, 3. SCM Dunarea 2020 Giurgiu - 42p) si castigatoarea Seriei Nord (1. CS Argesul 2009 Mihailesti - 52p, 2. AFC Singureni - 44p, FC Bolintin Malu Spart 2017 - 43p).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News