Declarația care îl va înfuria și mai mult pe Hagi! Un dublu campion în Liga 1 nu crede că Mazilu se va impune la Brighton
Adrian Maziu s-a înțeles în această vară cu Brighton din Premier League, însă fotbalistul de bandă va mai juca alături de Farul până la finaul anului.
După ce avocatului sportiv Cristian Cernodolea, implicat în transferul jucătorului în vârstă de 18 ani, s-a arătat sceptic în privința șanselor de reușit ale puștiului lui Hagi în campionatul Angliei, încă o voce se îndoiește că Mazilu va prinde minute la Brighton.
George Galamaz, dublu campion în Liga 1 cu Dinamo și Universitatea Craiova, a susținut că, în momentul de față, lui Mazilu îi va fi greu să joace în Premier League.
„Eu cred că ne aşteptam la acest lucru, pentru că toate cluburile din Anglia eu mă gândesc că îşi aduc mai mulţi jucători tineri şi nu toţi ajung în anturajul primei echipe.
Primesc un cantonament să li se vadă nivelul şi după aceea e clar că sunt împinşi către prima echipă sau împrumutaţi în altă parte.
Trebuie să fim conştienţi şi realişti că lui Mazilu, în acest moment, îi este greu să joace în Premier League”, a spus George Galamaz, potrivit Primasport.
Hagi furios pe avocatul Cernodolea
La finalul meciului cu Dinamo, Gică Hagi a ținut să-i dea o replică avocatului Cristian Cernodolea, spunând despre acesta că a vorbit doar ca să audă oamenii despre el.
„Nu ştiu nimic (n.r. - Cristian Cernodolea) despre ce urmează la Brighton. Ce să îl afecteze? (n.r. - pe Mazilu) Vorbeşte prostii, se bagă în seamă. Nu a avut nicio legătură cu toată mutarea. Transferul s-a făcut prin altcineva. El vrea doar să audă lumea şi de el. Mazilu ştie unde merge.
Sunt nişte prostii spuse înaintea unui meci! Spuse de un om care se dă pe lângă el. Numai prostii spune! Are o ieşire total neinspirată. E un băiat tânăr. Nu poate anticipa ce urmează peste 3 luni.
A fost el la Brighton? Stă şi se bagă în seamă! Vorbe, inclusiv de la Giovanni. S-a venit cu oferta scrisă, aşa s-a făcut transferul!”, a fost reacția lui Hagi, la interviuri.
Ce a spus Cristian Cernodolea despre Mazilu
„Mazilu a plecat la Brighton pentru echipele U21, U23, așa este și făcut contractul, nu este un contract de primă echipă. Dacă ar fi să fac o previziune, îl văd undeva în Belgia, Olanda, împrumut.
Nu cred că Mazilu intră în planurile lui Brighton pentru a se integra în circuitul primei echipe, nu la început. În partea a doua a acestui sezon nu cred că se vor baza pe el.
Mazilu și-a asumat asta, a avut pe masă salarii cel puțin duble sau chiar triple de la alte cluburi, dar el a decis să aleagă Brighton, pentru că visul lui e să joace în Premier League. Nu știu câți fotbaliști români ar face o astfel de alegere, e un semn bun. Acum urmează ca Adi să demonstreze că poate face parte din angrenajul primei echipe”, a spus Cernodolea, pentru gsp.ro.
- 1.3 milioane de euro este cota de piață a lui Adrian Mazilu, potrivit transfermarkt.com.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News