MVP pe teren, în vervă și la declarații. Ce a spus Deian Sorescu după evoluția entuziasmantă cu Voluntari

MVP pe teren, în vervă și la declarații. Ce a spus Deian Sorescu după evoluția entuziasmantă cu Voluntari Fotbal intern

Dinamo s-a impus cu 3-2 (1-1) în partida cu FC Voluntari, disputată luni seara, în Ștefan cel Mare. Meciul a contat pentru runda inaugurală a Ligii I.

Dario Bonetti, antrenorul lui Dinamo, a fost adus de conducerea "câinilor" pentru o cursă infernală, în contextul în care situația financiară de la club rămâne una incertă. În aceste condiții, tehnicianul italian are o misiune foarte grea: trebuie să-și motiveze jucătorii pentru a se exprima la cel mai înalt nivel, deși la Dinamo nu e un climat compatibil cu marea performanță.

Deian Sorescu a arătat în meciul cu Voluntari ca un adevărat lider și a marcat de trei ori (44, 59 și 72), impulsionând atacaul "câinilor" non-stop. 

La final, timișoreanul a abordat mai multe subiecte.

"Au fost mulți jucători tineri la noi pentru care acesta fost primul meci. Au văzut și ei ce atmosferă frumoasă putem avea.

Prefer să nu vorbesc înainte de meci, prefer să vorbesc după partidă. Acum am ocazia să vorbesc eu. Cei de la Voluntari au zis că ne pot da nouă goluri, pe noi ne-au făcut să arătăm o altă față azi.

Mi-am asumat că voi lua galben, am pe spate o poveste emoționantă care pe mine mă motivează în fiecare zi", a declarat Deian Sorescu.

Extrema de la Dinamo a oferit și imaginea serii după golul al treilea. Și-a scos banderola de căpitan care-l înfățișează pe Cătălin Hîldan, a ridicat-o deasupra capului și a prezentat-o suporterilor.

"A fost primul meci după pandemie și am vrut ca fanii să fie conștienți că ne gândim la Cătălin Hîldan", a continuat Sorescu. 

Pe finalul discursului, căpitanul trupei lui Dario Bonetti și-a exprimat intenția de a-și onora contractul, lăsând de înțeles că nu-și va lăsa echipa în momentele de cumpănă. Când a fost întrebat despre o eventuală trecere la FCSB, Sorescu a răspuns sec: "Nu vreau să vorbesc despre acest subiect!"

"Am contract cu Dinamo până în 2023 și-mi voi respecta contractul. Nu am depus memoriu, dar nici eu nu sunt cu banii la zi, voiam să lămuresc acest lucru", a încheiat Sorescu. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!