"Deja e contestat!" Adrian Ilie a dat verdictul în privința lui Neil Lennon

Deja e contestat! Adrian Ilie a dat verdictul în privința lui Neil Lennon Fotbal intern

Rapid a anunţat, luni, numirea antrenorului nord-irlandez Neil Lennon, în funcţia de antrenor principal al primei echipe.

Numirea lui Neil Lennon  a fost comentată și de fostul mare internațional român Adrian Ilie, care a susținut că doar timpul va demonstra dacă antrenorul nord-irlandez a fost alegerea corectă.

"Timpul o să demonstreze ce poate Neil Lennon în România. Deja a început să fie criticat, cum a fost și Răzvan în Grecia. Și eu, când am ajuns la Valencia, am fost doar criticat.

Ilie: "Timpul o să demonstreze"

Toată lumea se aștepta la un transfer cu nume, pentru că a plecat Romario, și m-am dus eu, un român de la Galatasaray. Inclusiv la prima conferință am zis că vom vedea în timp ce pot să ofer pentru această echipă. S-a dovedit că am fost un transfer bun.

Am avut o discuție cu domnul Șucu. M-am întâlnit cu el, din greșeală, într-un restaurant. Mi-a zis acum 10 zile că o să vină un antrenor străin", a spus Adrian Ilie, potrivit Fanatik.

Antrenorul Neil Lennon a cucerit de cinci ori titlul în Scoția cu Celtic Glasgow (2012, 2013, 2014, 2019, 2020), a câştigat Cupa Scoţiei de patru ori cu Celtic (2011, 2013, 2019, 2020), a triumfat în Cupa Ligii scoţiene (2020), a câştigat liga secundă scoţiană cu Hibernian FC (2017) și a reuşit să-şi mai treacă în palmares Cupa Ciprului, cu Omonia Nicosia (2022). 

Lennon a fost numit de trei ori Antrenorul anului în Scoţia (2012, 2013, 2020).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!