Denis Ciobotariu a afirmat, după remiza cu FCSB (0-0), că Rapid putea obţine mai mult, iar acest lucru îl "doare".

"Nu suntem mulţumiţi, deşi poate e un rezultat pozitiv. Puteam mai mult şi asta ne doare. Am reuşit să scoatem un rezultat pozitiv pentru că FCSB era pe val. Dar ţinând cont că am jucat cu un om în plus, cred că trebuia să câştigăm. Meciul a fost superb, şi din tribune cred că s-a văzut asta, au fost ocazii şi de o parte şi de alta. A fost un meci spectaculos, dar trebuie să vină mai mult de la noi, să avem mai multe reuşite", a declarat apărătorul giuleștenilor, potrivit Agerpres.

Ciobotariu susţine că Rapid a avut posesia, iar FCSB ocaziile mai mari.

"Ne-am bucurat la golul marcat, dar nu am revăzut faza. A fost ofsaid? Atunci a fost. Cred, totuşi, că Alex Dobre putea să înscrie din prima fază, i-a lipsit un pas, dar asta a fost. Noi am avut posesia, dar ocaziile mai mari pare că au fost de partea lor", a precizat fundaşul de 26 de ani.

"Suntem neînvinşi de ceva etape, e o atmosferă bună. Dar trebuie să dăm mai mult. Azi, puteam să câştigăm, dacă aveam mai multe reuşite individuale şi colective. Câteodată, adversarii stăteau pe jos câte 3-4-5 minute... nu vreau să comentez arbitrajul, pentru că nu-mi permit. Poate dacă nu fragmentau atât, era jocul mai cursiv. Dar nu asta a fost problema. Problema a fost la noi", a mai spus Denis Ciobotariu.