EXCLUSIV Detaliul neștiut din contractul lui El Kaddouri. Când speră ardelenii să-l poată folosi la capacitate maximă

Detaliul neștiut din contractul lui El Kaddouri. Când speră ardelenii să-l poată folosi la capacitate maximă Fotbal intern

CFR Cluj a ajuns la un acord cu mijlocașul ofensiv Omar El Kaddouri (33 de ani), liber de contract din iulie 2023, după despărțirea de PAOK Salonic.

Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a dezvăluit pentru PRO TV și SPORT.RO că El Kaddouri și-a negociat salariul doar până la finalul sezonului, urmând ca în vară să se poarte noi discuții în privința remunerației.

„Sperăm să nu fie o dezamăgire, așa cum nu a fost nici Panagiotis Tachtsidis.

Ce e de apreciat în cazul lui El Kaddouri, dorința lui a fost prima dată să demonstreze și în situația în care vom fi mulțumiți de modul în care evoluează, în vară se va rediscuta contractul lui”, a spus Cristi Balaj, pentru PRO TV și SPORT.RO, care a punctat că speră ca fotbalistul să fie la capacitate maximă după primele două-trei meciuri din acest an.

Omar El Kaddouri va primi un salariu lunar de 15.000 de euro în primul an al contractului, potrivit Fanatik, urmând ca acesta să crească la 20.000 de euro în al doilea an și la 22.000 de euro în al treilea an, în cazul în care rămâne la CFR Cluj.

Despre Omar El Kaddouri

În ultimele şase sezoane, mijlocaşul marocan a evoluat la PAOK Salonic, formaţie pentru care a jucat 173 de partide, marcând 10 goluri şi oferind 13 pase decisive.

Născut în Belgia, Omar El Kaddouri a fost convocat prima oară la naţională a Marocului la vârsta de 22 de ani, adunând până acum 32 de apariţii şi 5 goluri pentru ''Leii din Atlas'', cu care a participat la Jocurile Olimpice din 2012.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!