Fundașul dreapta Valentin Crețu (36 de ani) a primit rezultatul RMN-ului, iar diagnosticul este unul crunt, care îi pune în pericol întregul sezon.
Problemele par să nu se mai termine pentru FCSB. Valentin Crețu, care s-a "rupt" inițial la finalul lunii august, în duelul cu CFR Cluj, a forțat în meciul de Europa League cu Young Boys, iar durerile au revenit mai puternic. Supus unui control amănunțit, fundașul a aflat că suferă de o ruptură de cartilaj și de un edem la nivelul metatarsianului, potrivit informațiilor Digisport.
Soluțiile sunt sumbre: fie o intervenție chirurgicală care l-ar ține departe de gazon cel puțin șase luni, fie un tratament cu infiltrații, care însă nu i-ar garanta dispariția completă a durerilor.
Apărarea, decimată de accidentări
Această veste vine într-un moment cum nu se poate mai prost pentru campioană. Duminică seară, în meciul României cu Austria, stâlpul apărării, Mihai Popescu (32 de ani), a părăsit terenul accidentat, iar primele suspiciuni indică o ruptură de ligament încrucișat. O astfel de leziune l-ar putea face indisponibil între șase și nouă luni.
Astfel, FCSB se trezește cu doi dintre oamenii de bază din defensivă indisponibili pe termen lung. În centrul apărării, situația este critică: Ngezana este singurul stoper complet apt, în timp ce Graovac este încă în perioada de refacere, iar Dawa este așteptat să revină abia spre finalul anului. Pentru staff-ul tehnic, urmează o perioadă de foc în care va trebui să găsească soluții de avarie pentru a acoperi golurile imense lăsate în defensivă.