Din Africa de Sud, in liga a doua din Romania. Rapidul ataca promovarea si si-a gasit atacant "de gura portii". VIDEO: cum l-au adoptat fanii pe Embalo

Rapid si Farul se dueleaza in aceasta seara intr-unul dintre derbyurile Ligii a II-a. Giulestenii sunt pe primul loc in Seria I si viseaza la promovare. In echipa lui Alexa va fi titular si Jose Embalo, atacant care a mai trait in Africa de Sud si Cipru.

Rapidistii trag la promovare si spera sa continue seria buna. Victoriosi in ultimul meci, la Balotesti, scor 1-0, visiniii joaca in aceasta seara cu Farul, una dintre contracandidatele la locul 1.

Aflati intr-o situatie nu foarte buna din punct de vedere financiar, rapidistii lupta insa pentru continuarea formei bune pe plan sportiv. La fel o face si Jose Embalo, noul titular din ofensiva echipei lui Dan Alexa.

Marcator in doua meciuri pana acum, fotbalistul nascut in Portugalia, cu origini in Guinea Bissau, a fost adoptat repede de fani si spune ca spera sa isi ajute echipa sa obtina promovarea.

Atacantul rapidist Jose Embalo a acordat un interviu pentru Rapid TV, vorbind despre perioada de acomodare, despre incidentul care l-a scos din lot, dar si despre suporterii Rapidului.

"In iarna lui 2014, managerul meu mi-a spus ca Rapid este una dintre optiuni, insa nu s-a concretizat nimic atunci. Bineinteles, m-am uitat pe internet ca sa aflu mai multe despre Rapid si m-am consultat si cu prietenul meu Rui Miguel.

Ce mi-a spus Rui Miguel. Ca e un club mare, foarte iubit si ca fanii sunt la fel de fanatici ca in Cipru.

Nu aveam o parere proasta despre Romania. Este doar o tara cu probleme, ca si alte tari in care am fost, ca Cipru sau ca Africa de Sud. Cine n-a fost acolo poate avea o idee buna sau rea, dar eu am ales sa vin aici si imi place foarte mult. Bucurestiul este un oras foarte frumos. Imi  place centrul orasului, este superb. Traficul e insa criminal, dar nu am ce face.

Sunt multi jucatori buni in prima liga, din ce am urmarit, iar in liga secunda se pune mai mult accentul pe forta, ceea ce o face foarte interesanta.

Cred ca fotbalul portughez e mai tacticizat. Cine lucreaza mai bine in timpul saptamanii castiga.

Am o relatie buna cu mai toti jucatorii, dar e normal ca unii sa fie mai apropiati. Acestia sunt Luque, Moke, Robuste si Grassi.

Nu a fost usor, pentru ca am venit dupa o perioada dificila in Africa de Sud si nu m-am simtit bine chiar de la inceput, insa pas cu pas lucrurile au inceput sa mearga bine.

Am facut o greseala si am inteles pozitia antrenorului. A fost o perioada dificila, dar a trecut si cred ca intr-un fel a fost o lectie buna", a spus Embalo pentru RapidTV.

"Imi place sa simt fanii aproape. Asta imi da incredere. Sunt intotdeauna minunati si e incredibil cum pot sa cante la fiecare meci timp de 90 de minute", a mai spus atacantul.

Rapid - Farul Constanta se joaca in aceasta seara, incepand cu ora 19:00.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!