ACS FC Dinamo București, nou-promovată în Liga 3 după un baraj de poveste, se descurcă onorabil în campionat, acolo unde evoluează pe teren propriu pe Stadionul Romprim din Capitală.
Ieri, în ultima etapă, echipa patronată de Nicolae Badea și antrenată acum de Mihai ”Miță” Iosif (ex-Rapid) a bifat o victorie, 1-0 cu Sport Team.
Informațiile despre această ”Dinamo 3” (după Dinamo din Superligă și CS Dinamo, echipa de fotbal a clubului sportiv din Ștefan cel Mare, care și ea evoluează în Liga 3, dar într-o altă serie) sunt însă aproape imposibil de găsit.
Dacă până și colega de divizie CS Dinamo se prezintă impecabil din acest punct de vedere, cu prezentarea echipei de start și a marcatorilor etapă de etapă, plus numeroase alte materiale publicate pe paginile oficiale de Facebook, CS FC Dinamo practic nu există în spațiul virtual sau online.
Inclusiv site-urile de profil, care se ocupă de ligile inferioare, au probleme în a publica scorurile sau marcatorii din meciurile jucate de echipa lui Nicolae Badea.
Practic, singurele surse disponibile sunt informațiile oferite de adversarele trupei lui Miță Iosif, dacă există și acelea!
ACS FC Dinamo în Liga 3 2024-2025
Etapa 1: 0-2 (a) cu Flacăra Moreni
Etapa 2: 1-0 (a) cu Petrolul 2 Ploiești
Etapa 3: 1-1 (d) cu CS Păulești
Etapa 4: 0-0 (a) cu Urban Titu
Etapa 5: 0-1 (d) cu CSL Ștefăneștii de Jos
Etapa 6: 1-0 (a) cu Sport Team București
* Cu două victorii, două egaluri și două înfrângeri, ACS FC Dinamo ocupă locurile 4-6 în Seria 5 din Liga 3, fiind o candidată la play-off-ul de promovare.
Dinamo 3, mașina de 141 de goluri a lui Nicolae Badea și Dănuț Lupu, promovare HALUCINANTĂ în Liga 3
Pentru promovarea în Liga 3, CS FC Dinamo, echipa lui Nicolae Badea și Dănuț Lupu care a câștigat lejer play-off-ul din București, s-a duelat în luna iunie cu campioana Ilfovului, CSL Ștefăneștii de Jos (pe care, chiar dacă a eliminat-o, a întâlnit-o apoi și în Liga 3!).
În tur, a fost 2-2, iar returul s-a jucat pe Stadionul Romprim din Capitală.
Meciul a avut o desfășurare halucinantă.
Dinamoviștii antrenați de Claudiu Ionescu (fostul fotbalist de la Steaua/FCSB) au făcut repede 2-0 prin dubla lui Torcaș (9 și 10), oaspeții au egalat și ei la fel de repede (Al. Zaharia 16, Buduroi 30) și au preluat conducerea spre final, după golul aceluiași Buduroi (77).
Cu 2-2 acasă și 3-2 în deplasare, CSL Ștefăneștii de Jos era promovată în Liga 3, însă în minutul 90+6 Robert Ghizdeanu a adus egalarea și a trimis astfel meciul în prelungiri.
Iar soarta promovatei de la ”județ” în campionatul național a fost decisă de un penalty, fructificat de M. Dumitru în minutul 110, golul victoriei cu 4-3 și al promovării pentru ”câinii” lui Nicolae Badea și Dănuț Lupu!
”Pe stadionul "Romprim", printr-o mobilizare exemplară, tinerii dinamoviști au câștigat, scor 4-3, după prelungiri, în fața imprevizibilei campioane a județului Ilfov, CSL Ștefăneștii de Jos”, a notat și AMFB, Asociația Municipală de Fotbal București.
În sezonul trecut, CS FC Dinamo a înscris în campionat, play-off și baraj nu mai puțin de 141 de goluri!