Jandarmeria Bucureşti anunţă că a aplicat 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 134.200 de lei, cu ocazia meciului Dinamo – Rapid, scor 0-0, din Superligă.

Trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 110.000 de lei, au fost aplicate organizatorului meciului, iar patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.

Totodată, au fost aplicate cinci sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an. Potrivit news.ro, au fost întocmite și trei acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu prevederile legii privind regimul materiilor explozive.

Jandarmeria Bucureşti a precizat că se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.