Dinu Gheorghe a murit la 68 de ani și deja curg reacțiile după dispariția unui om în CV-ul căruia de conducător figurează mai multe cluburi, precum Dinamo, Rapid, FC Brașov sau Astra.
Chiar dacă nu mai activa în fotbal din postura de oficial al unui club, cel poreclit „Vamă“ urmărea fenomenul cu atenție și, periodic, avea apariții în cadrul unor emisiuni de analiză. Potrivit Fanatik, Dinu Gheorghe a fost găsit fără suflare în locuința sa și cauza morții ar fi un atac cerebral. Sursa citată a notat că fostul conducător de club a murit în somn.
Dinu Gheorghe a slăbit mult, în ultimii ani, pe fondul problemelor de sănătate. Chiar în luna decembrie, el ar fi suferit o intervenție la plămâni din cauza căreia avea o stare proastă în ultimele săptămâni.