Doar un pas până la demolarea stadionului Dinamo! Anunțul făcut de președintele CS Dinamo: „Trebuie o hotărâre de Guvern!”
Demolarea stadionului Dinamo va începe până la finalul acestui an.
Ionuț Popa, președintele lui CS Dinamo, a anunțat că demolarea va începe în acest an, după ce vor fi încheiat studiile de prefezabilitate și fezabilitate.
„Un alt motiv pentru care am înființat echipa de fotbal este stadionul. Am declarat noul stadion pentru fotbal și rugby. Compania Națională de Investiții, după ce am predat amplasamentul, a licitat pentru studiul de prefezabilitate și fezabilitate, e o listă lungă de servicii pe care le-au solicitat dumnealor.
Mai au 40 de zile din licitație, după care 60 de zile execuția (n.r. – studiilor de fezabilitate). Apoi va trebui o hotărâre de Guvern pentru demolare. Cred că în toamnă putem să demolăm”, a spus Ionuț Popa, potrivit DigiSport.
25.000 de locuri va avea noul stadion al lui Dinamo
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat la festivitea organizată cu ocazia împlinirii a 74 de ani de existenţă de către CS Dinamo, că în curând vor începe lucrările de reconstrucţie ale noului stadion din Şoseaua Ştefan cel Mare, care va avea aproximativ 25.000 de locuri.
El a înmânat documentaţia necesară ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila Cseke, care ar urma să înceapă lucrările de reconstrucţie prin Compania Naţională de Investiţii.
Stadionul Dinamo a fost exclus de pe lista celor patru stadioane care trebuiau reconstruite în Capitală în vederea organizării de către România a patru partide la Campionatul European de fotbal din 2020 (desfăşurat în 2021), din cauza unor litigii juridice cu o societate a fostului acţionar al FC Dinamo, Nicolae Badea.
În cursul anului 2020 se luase decizia ca amplasamentul noului stadion Dinamo să fie pe actualul velodrom, aflat în spatele complexului sportiv din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News