Această întoarcere pe teren a fost posibilă datorită influenței lui Gabriel Tamaș, directorul sportiv al Concordiei, care a avut o discuție motivațională cu Petre, încurajându-l să nu renunțe atât de repede.
Petre a fost o parte importantă din echipa națională U21 a României, care a ajuns până în semifinalele Campionatului European din 2019, sub conducerea lui Mirel Rădoi.
Daniel Isăilă: "Niciodată să nu spui niciodată"
Daniel Isăilă, fostul selecționer care a lucrat cu Adi în fazele preliminare ale acelui turneu, a dezvăluit în exclusivitate pentru Sport.ro că este de părere că fotbalistul mai are șanse să-și îndeplinească potențialul.
Antrenorul este convins că numai Petre își poate răspunde la întrebările legate de stagnarea și declinul său din ultimii ani, însă este încrezător în capacitatea lui de a reveni.
"Adi Petre? Niciodată nu este prea târziu. Prima competiție, înainte de a avea un adversar, prima competiție întotdeauna o ai cu tine.
Talent are, a avut și încă e acolo, numai el știe. Lupta pe care o poartă este în înteriorul lui, numai el știe prin ce trece, de ce a stagnat, de fapt, nu a stagnat, a luat-o la vale! Și a luat-o la vale foarte rapid, doar el știe să răspundă la toate întrebările astea", a spus Daniel Isăilă, în exclusivitate pentru Sport.ro.
CV-ul lui Daniel Isăilă
Cu o carieră notabilă atât ca jucător, cât și ca antrenor, Isăilă a adunat 149 de meciuri în primul eșalon românesc, pentru echipe precum FC Brașov și Rapid București.
După debutul ca antrenor la FC Săcele, a avut ocazia să colaboreze cu Răzvan Lucescu la FC Brașov și a preluat mai apoi echipe din Liga a II-a, inclusiv Astra Giurgiu. În 2014, a cucerit două trofee alături de Astra: Cupa și Supercupa României.