Echipa care isi schimba numele in DACOGETICA Bucuresti! Decizie bizara dupa retrogradarea din Liga I: "Toti oamenii din club au imbratisat ideea"
Au retrogradat din Liga I, iar prima decizie este aceea de a-si schimba numele.
Juventus Bucuresti, formatie retrogradata din Liga I dupa un singur sezon, isi va schimba numele in Dacogetica Bucuresti, anunta oficialii clubului. Antrenorul Marius Baciu a confirmat si el decizia, spunand ca aceasta a fost rezultatul unei idei a patronului Ilie Ciuclea.
"Nu se va mai numi Juventus Bucuresti. Aceasta denumirea va mai fi pentru cateva zile. Se va numi Dacogetica Bucuresti. E ideea domnului Ciuclea, pe care toata lumea din club a imbratisat-o", a spus Marius Baciu, citat de ProSport.
Ilie Ciuclea este cunoscut ca fiind un personaj care a etalat in multe randuri idei cu iz nationalist. El detine singurul cor privat din Romania, numit "Divina Armonie".
"Nivelul meu de nationalism este cel pe care il cer de la fiecare roman care exista pe pamantul asta. In casa noastra romaneasca au loc si alte neamuri, dar trebuie sa ne respecte obiceiurile si familia. Asta e nationalismul meu! Daca vrei sa te muti in casa noastra, nu incerci pe urma sa imi iei nevasta <la tranta> sau sa ma batjocoresti cu intentie, pentru ca nu e in regula. Avem si activitati cultural-artistice, sotia a organizat singurul cor privat din Romania. A fost chemat in toata Europa, iar in luna iunie va merge la Festivalul Stefan cel Mare de la Chisinau. Familia noastra a plecat de la ideea sa ducem la capat niste lucruri normale, nu cautam senzationalul. Faptul ca in tara se intampla lucrurile pe dos, asta face ca noi sa iesim in evidenta, sa parem exceptionali. Dar noi nu urmarim acest lucru", spunea el intr-un interviu acordat www.sport.ro, in urma cu un an.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News