OFICIAL Echipa din Liga 3 care a adus din Botswana un jucător din naționala Ugandei: ”Primele transferuri internaționale din istoria fotbalului hațegan”!
Retezatul Hațeg a anunțat transferurile ugandezilor Lawrence Nduga și Islam Ssemakula.
Nou-promovată în Liga 3 și aflată pe locul 7 într-una dintre serii, Retezatul Hațeg a anunțat transferul a doi fotbaliști din Uganda, primii fotbaliști străini din istoria clubului hunedorean.
”Bine ați venit, Lawrence Nduga și Islam Ssemakula!
În altă ordine de idei, clubul nostru a încheiat astăzi și lista jucătorilor nou-veniți, înregistrând primele transferuri internaționale din istoria fotbalului hațegan.
Au fost semnate contracte cu doi jucători ugandezi, totalizând astfel un număr de 10 jucători nou-veniți în această iarnă.
Lawrence Nduga a venit din Botswana și a jucat la naționala Ugandei
Lawrence Nduga - Are 27 de ani și evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv. Ultima lui echipă a fost Orapa United din primă ligă din Botswana. Are și o selecție în naționala Ugandei.
Islam Ssemakula - Are 25 de ani și este fundaș central. Acesta a jucat doar pentru echipe din țara natală”, a precizat Retezatul Hațeg pe pagina oficială de Facebook a clubului.
Foto: Retezatul Hațeg
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News