Edi Iordănescu dezvăluie ce a urmat pentru el după despărțirea de FCSB

Edi Iordănescu dezvăluie ce a urmat pentru el după despărțirea de FCSB Fotbal intern

Edward Iordănescu s-a despărțit de FCSB după trei luni.

După plecarea de la echipa lui Gigi Becali, Iordănescu a refuzat aparițiile publice. Chiar și așa, au apărut speculații cu privire la viitorul său, iar mulți îl vedeau ca pe un viitor selecționer.

Iordănescu respinge însă ipoteza unor discuții cu federația, spunând că are mai multe oferte din afară și urmează să ia o decizie în perioada următoare, existând negocieri în prezent.

Edi Iordănescu: "Nu am discutat cu nimeni despre echipa națională"

„Am spus că nu mai ies public o perioadă şi vreau să-mi menţin decizia. Vă rog să nu mă mai sunaţi o perioadă pentru că o să vă refuz şi nu îmi place să fac asta. Nu am discutat cu nimeni despre echipa naţională. Singurele discuţii pe care le-am avut, după plecarea mea de la FCSB, au fost în străinătate. Am fost contactat de agenţi, intermediari. Sunt ceva discuţii în desfăşurare, vedem ce va urma" a declarat Edi Iordănescu pentru AS.ro.

În urmă cu o săptămână, Gigi Becali a declarat că Edward Iordănescu este favorit pentru a prelua echipa națională.

„Edi este printre favoriți, muncește ca un nebun, cum spune el, așa e. Spunea MM: ‘Ce antrenamente am văzut la Edi n-am văzut în viața mea’. Dar problema e că dacă muncești ca un nebun la antrenament, dar nu se vede în teren, e o problemă. Asta mă depășeste, nu înțeleg, înseamnă că are el o problemă, dacă nu-l ascultă jucătorii.

Dar cum muncești dacă e degeaba și n-ai rezultate? Nu știu ce e, dar la mine e pe fapte, nu pe vorbe. Iar fapte a făcut Dan Petrescu. Cel mai tare la ora asta este Hagi, dar și Petrescu demonstrează. Următorul nu știu, cine demonstrează? Eu v-am spus două nume, Hagi și Petrescu”, a declarat Gigi Becali, la ProX.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!