Eugen Neagoe, nemilos cu Mihai Rotaru, după numirea lui Ivaylo Petev pe banca Universității: „Îl credeam altfel de om!”

Eugen Neagoe, nemilos cu Mihai Rotaru, după numirea lui Ivaylo Petev pe banca Universității: „Îl credeam altfel de om!” Fotbal intern

Universitatea Craiova a anunțat marți că a ajuns la un acord cu antrenorul bulgar Ivailo Petev (48 de ani).

Mihai Rotaru a stârnit însă revoltă după declarațiile făcute la conferința de presă în timpul căreia a recunoscut că negocia cu antrenorul bulgar încă din timpul cantonamentului din Bulgaria.

Informația l-a infuriat pe Eugen Neagoe, antrenorul de atunci al oltenilor, care s-a declarat dezamăgit de Mihai Rotaru și a punctat faptul că el n-a știut nimic niciodată despre negocierile dintre Mihai Rotaru și Petev.

„Sincer, acum chiar că nu mă mai surprinde nimic la domnul Rotaru. L-am crezut un alt tip de patron din fotbalul românesc, dar acum realizez unele lucruri. Când te trezești pe o parte declari ceva, iar când te trezești pe cealaltă altă parte declari altceva.

Normal că sunt deranjat, deoarece în momentul ăla spunea că îmi acordă încredere totală, iar acum aflăm cu toți că negocierile pentru acest antrenor bulgar au început încă de când eu mă aflam cu echipa în cantonament acolo. Voi și eu ce să mai înțelegem? E deranjant pentru mine, mai ales că domnul Rotaru știe cum am plecat de la U Cluj și ce discuții au ieșit apoi. Însă, asta e viața. Eu îmi vad acum de proiectul meu și de munca pentru care m-am înhămat la FC Argeș.

Nu am știut că domnul Rotaru a discutat atunci cu acest antrenor bulgar și nimeni nu mi-a zis nimic. Acum aflu pentru prima dată. Nu am simțit absolut nimic la vremea respectivă”, a spus Eugen Neagoe, potrivit Prosport.

Despre antrenorul Ivailo Petev

Petev (48 ani), fost mijlocaş, a antrenat printre altele naţionalele Bulgariei şi ale Bosnia-Herţegovina, iar ultima oară a pregătit-o pe Ludogoreţ Razgrad. Tehnicianul bulgar a mai activat la Levski Sofia sau Dinamo Zagreb.

Universitatea Craiova a încheiat turul pe locul 15, cu 23 de puncte (6 victorii, 5 egaluri, 4 înfrângeri).

Petev este al patrulea antrenor al echipei din Bănie în acest sezon, după Eugen Neagoe (etapele 1-2), Laurenţiu Reghecampf (etapele 3-9), Corneliu Papură (etapele 10-15).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!