FCSB, în extaz după două victorii în aceeași zi împotriva CSA-ului: „Le-ați arătat cine e adevărata Steaua!” George Ogăraru, ironizat și el
Succesele FCSB-ului contra rivalilor de la CSA Steaua au fost primite cu entuziasm de către suporterii vicecampioanei României.
Duminică, 26 martie, a fost o zi specială pentru FCSB. Clubul patronat de Gigi Becali (64 ani) a învins-o, în aceeași zi, de două ori pe CSA Steaua.
Primul succes a venit în Liga de Tineret, cu 3-0, după Norris Chiriac și-a introdus mingea în propie poartă în minutul 3, iar Ștefan Moraru și Luca Maolache au înscris în minutele 25 și 60. În timp ce în Liga Elitelor U17, CSA Steaua a fost învinsă în minutul 90+4, când Andrei Dinu a marcat pentru 3-2 în favoarea FCSB-ului.
„O duminică reușită pentru roș-albaștri!
FCSB U19 a câștigat fără drept de apel împotriva celor de la CSA și se menține pe locul al doilea în play-off.
De partea cealaltă, FCSB U17 s-a distanțat în fruntea clasamentului din play-off în Liga Elitelor U17, după victoria la limită, 3-2, obținută pe final, tot pe terenul celor de la CSA.
Felicitări, băieți!”, a postat FCSB pe conturile oficiale de social media.
Fanii FCSB-ului, încântați de victoriile împotriva CSA-ului
Suporterii FCSB-ului au gustat din plin victoriile împotriva echipei rivalilor de la CSA. Fanii vicecampioanei României și-au exprimat încântarea în mediul online, unde au trimis numeroase comentarii în care ironizează clubul finanțat de MApN.
„0-4, 0-3, 2-3, 1-2, FCSB este Steaua!
În ambele meciuri și-au dat autogol, se vede că voiau să joace la adevarata Steaua, dar părinții cu pile prin minister au vrut altceva.
Steaua suntem noi!
Felicitari pentru adevărata Steaua!
FCSB e Steaua adevarată! Ceilalți, niște clone expirate.
Bravo, băieți, le-ați arătat încă o dată cine e adevarata Steaua.
George Ogararu, acum nu mai distribui? #wearesteaua
Ce mai spune acum Ogăraru?”, sunt unele dintre comentariile lăsate pe suporterii FCSB-ului pe contul oficial de Facebook.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News