Finala Europa League la Bucuresti! Sandu: "Sunt sanse mari! O sa discut cu colegii din UEFA"
"Speram sa obtinem organizarea finalei. Premisele sunt ca avem sanse mari sa organizam finala din 2012. Dar nimic nu e sigur pana nu se decide in Comitetul Executiv, pentru ca sunt stadioane din Anglia, din Germania. Vizita facuta de presedintele UEFA ne da incredere insa, de fapt discutiile pe care le-am avut dupa ce a efectuat vizita. E vorba si de garantiile pe care le-a dat primaria Capitalei, prin domnul Oprescu, si cele din partea Guvernului, iar aceasta inseamna ca avem sanse mari. Punem in balanta si vizita pe care am facut-o in ultima zi de vizita la presedinte si care a declarat clar ca sustine foarte mult organizarea unei finale europene la Bucuresti. O sa merg sa mai discut si cu colegii din Comitetul Executiv care sa sustina acest proiect", a spus Sandu la plecarea spre Geneva.
Mircea Sandu a mentionat ca echipele romanesti care doresc sa evolueze in finala Cupei UEFA din 2012 trebuie sa se pregateasca inca de pe acum.
"Eu am tras un semnal de alarma de acum cateva luni, in sensul ca cine vrea sa-si pregateasca o participare la acea finala, trebuie sa inceapa de acum", a completat Sandu.
"Sansele ca Romania sa organizeze finala Europa League din 2012 sunt destul de mari. Singura problema era cea legata de stadion, dar acesta va fi, totusi, gata in Octombrie 2010. Asteptam increzatori decizia pe care, cel mai probabil, o vom afla maine. Suntem in grafic, dispunem de resurse pentru a indeplini criteriile cerute de forul continental", a spus Florin Prunea la gsptv.
Orasele gazda ale finalelor Ligii Campionilor si a Ligii Europa din 2011 si 2012 vor fi anuntate dupa sedinta Comitetului Executiv al UEFA, ce va ava loc vineri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News