Florent Hasani, discurs sincer după primele antrenamente alături de Marius Șumudică
Atacantul Rapidului, Florent Hasani, a făcut o comparație între felul în care conduce Marius Șumudică antrenamentele și cum se întâmplau lucrurile în "era" Neil Lennon.
Kosovarul a mărturisit că se simte mult mai bine sub conducerea tehnicianului român.
"Pentru mine totul este bine la club, orașul este ok. Eu și familia mea ne-am adaptat foarte bine aici. Mă simt foarte fericit aici.
Este bine (cu Marius Șumudică, n.r.). Mereu când este un antrenor nou este o altă energie. Șumudică a venit cu o altă energie la echipă. A reușit să ne motiveze. Dacă vă uitați la ultimul meci, toată lumea a fost 100% motivată", a declarat Hasani, potrivit iAMSport.
Fotbalistul a subliniat că atmosfera din vestiar s-a îmbunătățit considerabil sub comanda lui Șumudică și că echipa a recăpătat încrederea în forțele proprii. "Atmosfera este mult mai bună acum. Ne-am recăpătat încrederea. Aveam o perioadă lungă fără victorie, încercam în fiecare meci, dar am fost și ghinioniști în unele partidei. Suntem fericiți că am câștigat la Iași și sper să continuăm tot așa", a adăugat atacantul Rapidului.
Hasani: "Șumudică are mentalitate de învingător"
Hasani a evidențiat și diferențele tactice între cei doi antrenori, menționând că sistemul 4-2-3-1 implementat de Șumudică se potrivește mai bine caracteristicilor echipei și îi permite să se exprime la potențialul maxim.
"Da (îi place filozofia lui Șumudică, n.r.). Lui îi place să aibă posesia mingii, are o mentalitate de luptător și de învingător și asta îmi place mult.
Sunt diferențe. Lennon voia să joace 3-5-2, iar lui Șumudică îi place să joace 4-2-3-1. Este o diferență din punct de vedere tactic. Eu consider că acest sistem, 4-2-3-1, este mai bun pentru echipă. Jucătorii se pliază mai bine în acest sistem", a punctat Florent Hasani.
Florent Hasani a semant cu Rapid la începutul acestui an, fiind cumpărat de giuleșteni de la KF Tirana pentru suma de 300.000 de euro.
Atacantul kosovar a strâns 23 de meciuri în tricoul Rapidului, reușind să marcheze un singur gol, însă a oferit patru pase decisive.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News