INTERVIU Florentin Petre: ”Așteptam ca Dinamo să mă sune!”. Despre noul „Pitic” din fotbalul românesc: „Ca el sunt rari. Are potențial, îi place, se antrenează cu zâmbetul pe buze”

Florentin, Dinamo a pierdut cu 2-0 în manșa tur a barajului. Mai vezi șanse de salvare?

Șanse sunt. În mod sigur, vor aboda altfel returul. Eu îmi doresc din tot sufletul ca Dinamo să rămână în Liga 1.

De ce crezi că a ajuns Dinamo în situația actuală?

Este nota de plată a ultimilor ani, în care profesionalismul și disciplina omului care se pricepe la fotbal au lăsat de dorit. Când preiei o istorie în care s-au făcut performanțe extraordinare, și înainte de Revoluție, și după, iar tu distrugi, deja este strigător la cer. Noroc că Dinamo a avut un mare avantaj în ultima perioadă, datorită fanilor extraordinari. Dacă aceștia nu aduceau bani de la ei, Dinamo nu mai exista acum. În plus, nu oricine poate să antreneze Dinamo. E nevoie de un antrenor cu sânge-n instalație, care știe ce-nseamnă clubul ăsta, un antrenor care a câștigat campionate sau care a crescut acolo.  

 

Tu cum ești la Ceahlăul? Ați bătut și în weekend, la Miroslava, cu 3-0...

Sunt bine, e ok. Îmi pare rău că nu am mai venit mai devreme, să fi încercat intrarea în play-off. Sigur mă băteam la finală, la ce lot am și la ce condiții sunt aici.

 

Ești neînvins de când ai venit, nu?

Da, am 8 victorii și 4 egaluri.

 

Și rămâi și la anul?

Da, da, da.

 

Obiectiv, promovarea?

Să intrăm în play-off. Ne dorim mai mult decât am realizat până acum, sper să reușim. Condițiile de antrenament sunt foarte bune, orașul ăsta merită mai mult. 

Cine se ocupă de echipă?

Anton Măzăreanu, director la COMES, un om care iubește foarte mult fotbalul și sportul, ne-a ajutat mult de când am venit. Suntem bine, jucătorii au salariile la zi, ne pregătim pentru sezonul următor.

 

 

„Pinalty” mai e prin zonă?

L-am întâlnit o dată întâmplător, pe stradă, ne-am salutat...

 

Vine la meciuri?

Nu, nu, nu, nu l-am văzut și n-am auzit. Eu l-am invitat. A zis că se gândește și că poate va veni. 

Cu prăjiturile cum mai stai? Mai face Margarita torturi?

Face, dar numai pentru prieteni. Doar când e ziua cuiva... Se ocupă de pitic (n.r. - Denis, băiatul lui Florentin din căsătoria cu bulgăroaica Margarita). 

 

 

 

V-ați mutat la Piatra Neamț sau faci naveta?

Fac neveta, la o săptămână sau la două. E distanța cam mare față de București, dar asta e, nu avem ce face. Pasiunea se menține cu sacrificii. În viață, ca să ai niște realizări, trebuie să riști un pic. Poblema e că sunt oameni pe care-i iubești, pe care ți-i dorești lângă tine, dar nu-i ai tot timpul. Copiii sunt departe, nu e ușor. Asta e meseria noastră, n-avem ce face, trebuie să mergem înainte. Până găsesc o ehipă din București sau de lângă, n-am ce să fac. 

 

Copiii fac toți fotbal?

Patrick și Alex. Denis – nu. Denis, cel mijlociu, e cu școala, cu calculatorul. Cu toate că are și el talent pentru fotbal. Dacă îl forțam puțin, putea să joace măcar la Liga a doua. 

 

Câți ani are Denis?

Face 19 ani pe 4 iunie.

 

Și cel mic, Alex?

Cel mic are 8.

 

Și unde joacă fotbal?

La Gloria Popești Leordeni. 

 

Cum îl simți? Cum îl vezi?

Are un viitor frumos. Cel mai important este că-i place. Merge la antrenamente tot timpul cu zâmbetul pe buze, o ține pe maică-sa la teren câte 3-4 ore pe zi. E bine. Și are un avantaj: e stângaci. Ăștia-s rari, altfel văzuți. Mă bucur, are potențial, are antrenori care-l învață lucruri bune și crește frumos. Așa era și Patrick când era mic, numai că el era dreptaci. 

 

Cum mai stai cum sănătatea?

Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Nu am nicio problemă medicală, muncesc cu drag, îmi place ceea ce fac, vreau să am rezultate zi de zi, să fac performanță. 

 

Tu te așteptai să fi fost chemat la un moment dat la Dinamo?

Normal că mă așteptam să mă sune și pe mine. Mi se pare corect, normal. Să joci atâția ani acolo... Așteptam să mă sune, dar nu este timpul pierdut. Eu am un avantaj. La toate echipele la care am fost, am învățat foarte multe. Când te duci direct la o echipă mare la început de carieră, pierzi anumite instincte, nu vezi anumite lucruri. Eu mă bucur că am antrenat echipe unde mi-a fost foarte greu, am văzut cum stau lucrurile, iar când voi ajunge mai sus, cu siguranță voi fi pregătit. Sper din toată inima să nu fac greșeli și să-mi îndeplinesc obiectivele.

 

 

Foarte frumoasă postarea ta despe Florin Cheran, omul care te-a adus la echipa mare a lui Dinamo...

Florin Cheran este un om extraordinar. Venea tot timpul la antrenamentele juniorilor, vorbea cu mine, mă încuraja. Eu eram cu piciorul în ghips la finala pe țară a juniorilor, mă accidentasem, și mi-a zis: „Fă-te bine, că o să am eu grijă de tine”. El era antrenor secund la echipa mare, cu nea Nelu Moldovan. M-au luat direct. Eu terminasem junioratul și nu știam peunde s-o apuc. Când am ajuns acolo, am profitat la maxim, am tras de mine. Eram și mic. În perioada aia se căuta fotbalistul înalt, puternic, modelul german, englez. Nu prea se uitau la pitici. Pentru pitici a fost bine după ce a venit Barcelona cu tiki-taka și i-a nenorocit pe toți.

 

Postarea lui Florentin Petre despre Florin Cheran:

 

„Salut copile, sunt Florin Cheran, antrenorul secund de la echipa mare.. Îmi place de tine,te urmăresc de cel puțin doi ani, uite un cadou de la mine pentru atitudine și pentru felul cum te comporți pe teren: un tricou cu AC MILAN din anii 90’...” Înainte să plece, îmi spune: dacă joci așa, în curând o să-ți fac o surpriză... Eu, tremurând de emoție, am luat tricoul cu lacrimi in ochi, am plecat repede, îmi era rușine să mă vadă așa... 

Da, la juniori marcam goluri multe, aveam echipă foarte bună (Cătălin Hâldan, Cezar Dinu, Laurențiu Lică, Tararache, Câmpeanu, Ionuț Voicu)... 

 

Termin junioratul, nu știam ce-o să se întâmple... După câteva zile, la poarta casei noastre parchează o mașină... Vine mama în viteză și îmi spune: E un domn la poartă care vrea să vorbească cu tine, pare de la Politie, ai făcut ceva?:)) Trag aer in piept, spun „Tatăl nostru” în gând... Nu știu cum am ajuns la poartă, dar știam că nu am făcut nimic:)). În fata mea, îl văd, era Nea Florin, m-am luminat:)) Îmi zice: „Ți-am promis, de mâine te prezinți la echipa mare... 

Nu am dormit deloc:)... Ajung în vestiar... Intru... Pluteam, era visul meu, cu o lună în urmă  rupeam gardul să-i văd, acum eram acolo, cu ei, cu frații Pană, cu Grozavu, Mihali, Tene, Prunea, Demollari, Kadar, Marian Ivan... Eu cu Nea Florin. Mă prezintă: „Îl vedeți pe piticul ăsta? O să  ajungă bun tare”... Mi-a dat un moral de nu am respirat 3 luni in vestiar:))) 

Primul antrenament, la Săftica...Traseu aplicativ, viteză, forță explozivă, gărdulețe de toate felurile, conuri, copete... Jumătate de teren era minat, totul în viteză, a explicat rapid ce trebuia făcut... Acum zice: „Hai să vedem dacă ai înțeles, demonstrează... O clipă s-a oprit lumea in loc pentru mine, eram tot lotul, simțeam presiunea... Zic: dacă nu acum, când?... Și am început... Viteză maximă, zburam peste gărdulețele alea, am făcut totul fără pauză, nu știu cum am terminat, dar am auzit doar atât: stop cronometru, nou record, felicitări piticanie:))... 

6 luni m-am antrenat cu echipa, jucam doar în meciurile amicale, vine la mine Nea Florin într-o zi și zice: „Vezi că mâine joci titular, avem mulți suspendați, accidentați, este timpul tău, profită de el.. A doua zi, joc... În minutul 3, dau gol... Și de-aici lumea mea s-a schimbat. Datorită lui, a avut încredere în mine, m-a forțat, am jucat, nu l-am dezamăgit niciodată... M-am întâlnit cu el la aniversarea CS DINAMO, am simțit emoția exact ca atunci când mi-a dat tricoul și a promis că va  avea grijă de mine... L-am îmbrățișat, l-am ținut iîn brațe mai mult, i-am mulțumit pentru tot... 

Ai respectul și recunoștința mea pe viață, Nea Florin... Mulțumesc D-le Cheran!

 

 

Ce te-a marcat din perioada petrecută la Dinamo? Ce ți-a rămas în suflet?

Păi mi-au rămas în suflet toți ei 20 de ani petrecuți acolo. Am luat-o de jos, am învățat lucrurile corect, am crescut cu mentalitatea și cu spiritul de luptă de acolo. Am fost și norocos pentru că am prins și generațiile trecute, i-am avut alături pe Cornel Dinu, Florin Cheran, nea Nelu Moldovan, Ion Marin. Oameni care au făccut performanțe, am avut ce să învăț de la ei. 

 

Dezamăgiri?

Când am fost antrenor la echipa a doua, abia îmi începusem cariera, înepusem să am rezultate cu juniorii și am avut un scurt-ciruit cu conducerea. Omul nu se pricepea la fotbal, nu a avut răbdare și l-a ajutat pe ăla care sifona, care se dădea mai bine pe lângă el... Asta mi-a lăsat un gust amar. În rest, m-am simțit extraodinar de bine, la Dinamo a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea.