Florin Răducioiu a descris în două cuvinte dure meciul dintre FCSB și Petrolul Ploiești
La finalul meciului, Florin Răducioiu nu s-a ferit de cuvinte, susținând că duelul dintre prima clasată și ocupanta locului zece a fost unul extrem de slab.
„Foarte slab”, a concluzionat scurt Răducioiu după meciul de pe Arena Națională, apoi a continuat: „Am văzut un meci foarte slab! Sau cum se spune acum, a văzut două echipe cu un joc foarte tacticizat, că nu mai zicem acum că joacă prost. Un meci de la care te-ai fi așteptat la mai mult.”
FCSB - Petrolul Ploiești
Singurul gol al partidei a fost marcat de Luis Phelipe din pasa lui Florinel Coman, în primul minut al părții secunde.
În urma victoriei de duminică seară, FCSB a acumulat 64 de puncte în vârful clasamentului, în timp ce Petrolul Ploiești a rămas pe zece, cu 35 de puncte.
În ultima etapă, FCSB o va întâlni pe Rapid, pe Arena Națională, în timp ce Petrolul Ploiești va primi vizita lui Sepsi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News