Invitat la Poveștile Sport.ro, Florin Tene a anunțat care e marele său proiect din acest. Ultima dată antenor de portari la Gaziantep, bucureșteanul în vârstă de 56 de ani își va materializa ce și-a pus în 'agendă' de mult timp: o academie de portari.
Florin Tene își deschide academie de portari: "Nici mănuși nu aveam, foloseam mănuși de sudor"
Tene a făcut o incursiune în cariera sa și a povestit cum a început în fotbal, cu mănuși de sudor. A făcut parte dintr-o generație de excepție la Dinamo, la juniorii lui Piți Varga, într-o grupă cu Ionuț Lupescu, Florin Răducioiu, Bogdan Bucur sau George Bănică.
"Eu, când eram mic, nu am avut antrenor de portar. Nici mănuși nu aveam – foloseam mănuși de sudor. Dar tocmai asta m-a motivat să devin ceea ce sunt astăzi. Din 2000, de când am început să antrenez juniori și, mai târziu, seniori, am avut mereu un vis: să cresc viitoarea generație de portari.
Vreau să le ofer tinerilor ce eu nu am avut – o pregătire de calitate și un mentor dedicat, care să îi formeze pentru a ajunge la nivelul celor mai buni, cum este și Niță. Academia mea este locul unde tinerii portari pot învăța și evolua cu adevărat", a declarat Florin Tene, la emisiunea Poveștile Sport.ro, difuzată de VOYO și Sport.ro.
Fostul portar de la Dinamo, Steaua și Rapid a descris, în linii mari, cum va arăta academia sa de portari. Tene, școlit la Dinamo, la grupa lui Piți Varga, a anunțat că elevii săi vor avea parte la antrenamente și de surprize: prezența unor foști mari goalkeeperi români.
Florin Tene își deschide academie de portari: "Scopul este să creez goalkeeperi de elită!"
"Academia mea este locul în care viitorii portari își descoperă și dezvoltă potențialul maxim. Am creat acest program din dorința de a oferi tinerilor ce eu nu am avut la începutul carierei mele – un antrenor dedicat, pregătire personalizată și un mediu de dezvoltare care să le ofere toate instrumentele pentru a reuși.
Începând cu inițierea și până la specializare, fiecare antrenament este gândit să îi formeze nu doar fizic, ci și mental, să înțeleagă cu adevărat ce înseamnă să fii portar. Academia noastră are antrenamente în locații de top, la București Nord și Snagov, și oferim evaluări periodice pentru a urmări progresul fiecărui portar, astfel încât să le oferim un parcurs clar spre performanță.
La final, scopul este să creez portari de elită, așa cum este și Niță, iar visul meu este ca acești copii să aibă parte de tot ce le trebuie pentru a deveni cei mai buni", a mai adăugat Tene, la Poveștile Sport.ro.
Florin Tene i-a antrenat în carieră, printre alții, pe Ciprian Tătărușanu, Florin Niță, Costel Pantilimon, Silviu Lung Jr, Roland Niczuly, Vasili Hamutovski sau Mirko Pigliacelli.