Fotbalistul de națională pe care MM Stoica îl ducea la școală. "Nu-i plăcea, am vorbit și cu profesorii"

Fotbalistul de națională pe care MM Stoica îl ducea la școală. Nu-i plăcea, am vorbit și cu profesorii Fotbal intern

Mihai Stoica, dezvăluiri despre un mijlocaș român de clasă.

Managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica, a dezvăluit în contextul discuțiilor centrate pe Octavian Popescu că finul său, Florin Cernat, n-a fost atras de școală în copilărie. 

Ulterior, unul dintre cei mai tehnici mijlocași români de după 1989 a schimbat registrul. MM Stoica susține că actualul oficial de la FC Voluntari are o relație atât de strânsă cu conducătorii fostelor sale cluburi, încât e căutat mereu reprezentanți ai lui Dinamo Kiev sau Hajduk Split. 

De la Florin Cernat la Octavian Popescu

"O să spun ceva acum și probabil se vor scrie și editoriale. Cel mai important pentru Octavian Popescu acum este fotbalul. Fotbalul! Eu am avut un jucător, nu are importanță numele, care a vrut să-l învoiesc.

I-am spus: 'ai 18 ani și ești la prima echipă. Vrei să te învoiești ca să te duci la școală? OK. L-am învoit, dar nu a ajuns fotbalist, deși avea foarte mare talent.' Pe mine mă interesează fotbalul acum, că de școală ai timp. Că vouă vă place să spuneți că Pănoiu a luat 10, foarte frumos. Că vouă nu vă convine că unii jucători nu vorbesc bine gramatical...

Nu vreau să spun, dar o să mă ierte pentru că e finul meu și îl iubesc prea mult. Eu la 13 ani l-am descoperit pe Florin Cernat și îl forțam să meargă la școală, am ajuns să-l duc la școală. Nu voia să meargă la școală, nu-i plăcea. Și mi-a zis, mă ruga frumos, am vorbit și cu profesorii. Era foarte cuminte. Până la urmă, a făcut și școală și uitați-l, e conducător de club.

Păi la momentul ăla nu făcuse școală. A jucat 14 ani în străinătate. Dacă Dinamo Kiev vrea să caute relații despre un jucător din România, îl sună pe Florin Cernat. Dacă Hajduk Split vrea relații despre un jucător, îl sună pe Cernat. La fel și Karabukspor. Pentru că s-a dezvoltat după aceea", a spus Mihai Stoica, miercuri seara, la Digi Sport. 

2 goluri pentru națională a marcat Florin Cernat (41 de ani)

14 selecții în națională  a strâns Florin Cernat

Fostul fotbalist de la Oțelul și Dinamo e în prezent team-manager la FC Voluntari

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!