Fotbalistul Hildeberto Jose Morgado Pereira ''Berto'', testat pozitiv la un control antidoping efectuat în 6 septembrie, riscă o suspendare de până la patru ani pentru dopaj în cazul în care proba B confirmă prezenţa furosemidului, informează Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial.

"Conform procedurilor legale şi regulamentelor internaţionale antidoping, în termen de 10 zile de la primirea notificării, sportivul are dreptul la analiza probei B, care se află în prezent la Laboratorul de Control Doping din Bucureşti, acreditat de AMA/WADA. Această analiză suplimentară este esenţială pentru confirmarea rezultatului iniţial al probei A. În cazul în care proba B confirmă prezenţa furosemidului, vor continua procedurile legale, ocazie cu care sportivul îşi va prezenta punctul de vedere şi orice dovadă relevantă în apărarea sa. În situaţia în care se va constata că sportivul a încălcat reglementările antidoping, se poate aplica sancţiunea suspendării din activitatea sportivă pentru o perioadă de 4 ani, astfel cum se prevede la art. 86 alin. 1 lit. b) (când încălcarea reglementării antidoping presupune o substanţă specifică sau metodă specifică, iar ANAD poate proba că s-a săvârşit cu intenţie) din Legea nr. 310/2021 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, cu posibilitatea eliminării, reducerii sau îngheţării sancţiunii, în conformitate cu Articolele 93, 94 sau 99", se arată în comunicatul citat.

Totodată, în situaţia în care ANAD nu va putea demonstra intenţia sportivului cu privire la încălcarea reglementărilor antidoping, perioada de suspendare poate fi redusă la 2 ani, în temeiul art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 310/2021. De asemenea, art. 94 lit. a) din Legea nr. 310/2021 prevede că, în cazul unei substanţe specifice, cum este furosemidul, dacă sportivul poate demonstra că utilizarea substanţei nu a fost destinată îmbunătăţirii performanţei sportive sau obţinerii unui avantaj competiţional, sancţiunea va fi sub formă de mustrare şi fără perioadă de suspendare, până la un maximum 2 ani de suspendare, în funcţie de gradul de vinovăţie a sportivului sau a altei persoane.

Berto riscă o suspendare de patru ani

ANAD informează că fotbalistul Hildeberto Jose Morgado Pereira, legitimat la AS FC Universitatea Cluj, a fost notificat în legătură cu un rezultat analitic pozitiv pentru substanţa interzisă furosemid, în urma unui test antidoping efectuat în data de 6 septembrie 2024, în afara competiţiei.

Substanţa furosemid este un diuretic şi agent mascant interzis, inclus în secţiunea S5 a Listei Interzise 2024, conform reglementărilor stabilite de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) şi aprobată în România prin Ordinul Preşedintelui ANAD. Această substanţă este interzisă atât în competiţie, cât şi în afara competiţiei, deoarece poate masca prezenţa altor substanţe dopante.

Utilizarea diureticelor fără a deţine o SUT este interzisă în permanenţă şi în orice concentraţie, deoarece diureticele pot fi utilizate (a) pentru a masca prezenţa în urină a altor substanţe interzise; şi/sau (b) pentru a induce artificial pierderea în greutate în sporturi/discipline unde sportivii trebuie să îndeplinească criterii de greutate.

Preşedintele ANAD, Ştefan Rohnean, a declarat că instituţia pe care o conduce va respecta întocmai toate procedurile stabilite de legislaţia naţională şi internaţională în acest caz.

"ANAD îşi menţine angajamentul ferm pentru asigurarea integrităţii în sport şi respectarea unui sport curat şi echitabil. În acest caz, vom respecta toate procedurile stabilite de legislaţia naţională şi de reglementările internaţionale, iar sportivul are dreptul la toate măsurile de protecţie prevăzute în aceste proceduri", a spus Rohnean.

ANAD subliniază importanţa prevenţiei şi educaţiei antidoping, desfăşurând constant programe de informare şi conştientizare pentru sportivi şi personalul lor de suport, inclusiv în privinţa riscurilor asociate cu utilizarea substanţelor interzise. Agenţia reiterează că orice încălcare a regulamentelor antidoping poate avea consecinţe grave asupra carierei sportivilor şi a credibilităţii competiţiilor sportive. Toate drepturile sportivului vor fi respectate pe parcursul întregului proces, iar informaţiile vor fi gestionate cu confidenţialitate şi profesionalism, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Berto, care şi-a reziliat contractul cu Universitatea, are 7 partide jucate pentru ''U'' şi un gol marcat în acest sezon.

Acesta este al doilea caz de dopaj din Superligă în ultimii doi ani.

Cosmin Matei (Sepsi OSK) a fost testat pozitiv la un test antidoping după partida cu Universitatea Craiova, din etapa a 24-a a sezonului regulat trecut al Superligii de fotbal. În meciul cu Universitatea de la Sfântu Gheorghe, câştigat de craioveni cu 3-1, pe 4 februarie, Cosmin Matei a fost integralist la Sepsi OSK.

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a confirmat, pe 18 martie testarea pozitivă cu metilhexanamina a fotbalistului Cosmin Matei (Sepsi OSK Sfântu Gheorghe). În august, ANAD l-a suspendat pe şase luni, dar jucătorul a făcut apel şi are în prezent drept de joc pentru Sepsi OSK.