INTERVIU Gabi Balint: „Hagi putea conduce demult fotbalul românesc. Ar coordona totul la Federație”
Fotbal intern
Gabi Balint s-a deschis în cel mai sincer interviu acordat în începutul acestui an!
de Florin Caramavrov
Gabi Balint (59 de ani), fost component al naționalei României, pentru care a jucat în 34 de meciuri și a marcat 14 goluri, a vorbit în prima parte a interviului pentru Sport.ro despre dorința sa pentru 2022, ca Steaua București, echipa Armatei din Liga a doua, să poată fi pregătită, din toate punctele de vedere, pentru promovarea în primul eșalon. În partea a doua, a dialogului nostru, actualul analist tv a dezvăluit momente emoționante din copilăria sa și a marșat pe ideea „Hagi – șeful fotbalului de la noi.”
Aminteai de Hagi și de ce a făcut el cu Academia lui. L-ai vedea să conducă fotbalul românesc la un moment dat?
Nu că l-aș vedea la un moment dat, ci l-aș fi văzut demult. Numai că lui i-a plăcut mult partea tehnică, să fie în iarbă, în teren. Asta și-a dorit el. Știu cum s-a organizat când și-a făcut Centrul acesta, Viitorul. Știu cum s-a dus la Barcelona, la Ajax, a stat pe acolo, a acumulat informații, le-a notat. Ți-era mai mare dragul să-l vezi cum mergea cu caietele acelea de școală după el și cum își nota tot timpul, iar seara dormea cu caietul lângă el, pe noptieră. Se trezea noaptea, își aducea aminte de ceva și își nota. El putea să conducă demult fotbalul românesc, dar nu și-a dorit un post de genul acesta. Oricum, de când a creat Viitorul, le face pe toate. El se ocupă și de organizare, și de sponsori.
Ar putea conduce Federația?
Ar putea să coordoneze totul și la Federație. Plus că are și un optimism extraordinar, pe care eu nu-l am. Eu sunt mai pesimist. De câte ori vorbesc cu el despre viitorul fotbalului românesc, eu îi spun că nu văd acest viitor. Unde naiba este viitorul ăsta? Ori e foarte departe, ori nu se vede. El îmi spune tot timpul că sigur se poate, că acum trebuie să facem, să construim, să schimbăm.
Îl vezi candidând vreodată la funcția de președinte al FRF?
Ar trebui să se sature mai întâi de antrenat și atunci da, să-și propună asta. El nu va renunța la fotbal niciodată. Până nu termină cu antrenoratul, nu cred că se va gândi vreodată la un post din ăsta.
„N-am fost un mare jucător. Puteam fi mult mai bun!”
Știu că ți s-a mai pus întrebarea asta, dar... Ce gol a fost mai prețios pentru tine, cel cu Argentina, de la CM 1990 sau cel din finala Cupei Campionilor Europeni cu Barcelona, de la lovituile de departajare?
Mi-e foarte greu să aleg unul dintre ele. Ambele au fost importante și îmi sunt dragi, ca și jocurile de calificare cu Danemarca, din 1989, chiar cel împotriva Camerunului de la CM, care a contat la calificare. Am reușit și eu să dau câteva goluri importante, cu care am rămas în istorie, că altfel lumea nu mai vorbea de mine prea mult. De câte ori amintești de câte o competiție importantă, vrei, nu vrei, te lovești și de mine. N-am fost eu mare jucător, știu ce valoare am avut. Puteam să fiu mult mai bun dacă aveam mintea de-acum.
Pentru perioada aceea, ai fost un jucător important.
Am fost un jucător bun, dar nu am fost un vârf al României, care să fie în primii 11. Am avut și norocul să marchez goluri în niște meciuri importante. Am jucat 9 ani la Steaua, 3 ani în Spania. Contează să-i dai gol Barcelonei și lui Real Madrid. Nu e de ici, de colo.
Avem nevoie de unul ca tine acum la națională...
Eu cred că ar fi jucători...
Cine? Zi-mi un atacant!
Acuma, nu știu pe cine să zic.
„Am dormit cu mingea-n pat!”
N-ai pe cine, îți spun eu.
La început, poate am fost și eu de valoarea lor. E greu, nu pot să compar generațiile, n-am cum. Uită-te și la copiii de azi. Îi văd pe cei din preajma mea și mă gândesc cum eram noi când eram ca ei. Ce preocupări aveam noi și cum sunt cei de acum. E mare diferență, nu ne putem asemăna. Noi am fost cu joaca de-afară, cu sportul. Eu jucam fotbal peste tot, mai mergeam și la antrenamente. Mă mai întreabă câteodată oamenii: „Dom'le, ce-i recomanzi copilului meu care face fotbal?” Ce să-i recomand? Să joace cât mai mult, că așa am făcut și eu. Am dormit cu mingea-n pat! Jucam fotbal și-n casă, făceam câte o minge din ciorapii maică-mii, poarta era ușa, dădeam în perete și comentam singur: „E minutul 90, România joacă împotriva Angliei și Balint înscrie extraordinar, din vole!”. Dădeam câte un gol în ușa goală și mă bucuram. Totdeauna îmi imaginam un meci în care eu să dau gol în ultimul minut și România să câștige meciul. Ăsta era gâdul meu în copilărie, așa vedeam eu fotbalul.
Și-ai dat apoi, în carieră, în ultimul minut?
Am dat cu Dinamo, în Ghencea, când i-am bătut cu 2-1, ei au avut vreo doi eliminați, Cămătaru și Vaișcovici parcă, Stelea era în poartă. M-a băgat Iordănescu în minutul 75 și am marcat în ultimul minut golul victoriei!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
