Gigi Becali a explicat care e situația lui Ianis Stoica! Ce propunere le-a făcut celor de la Universitatea Cluj
Ianis Stoica (21 de ani) vrea să plece cu orice preț de la Universitatea Cluj, iar Gigi Becali a luat legătura cu oficialii clubului din Ardeal.
Patronul liderului din Superliga a dezvăluit că a discutat cu cei de la Universitatea Cluj și le-a transmis că le va oferi 10% dintr-un viitor transfer, dacă sunt de acord ca Ianis Stoica să plece.
Despre decizia jucătorului de a nu se mai prezenta la antrenamentele Universității Cluj, Gigi Becali s-a rezumat doar la a spune că nu este paznicul lui Ianis Stoica.
- Ianis Stoica este dorit de Hapoel Beer Sheva și e ademenit în Israel cu un salariu de 20.000 de euro pe lună.
„Tată, eu nu sunt paznicul lui Ianis Stoica și nu știu eu ce a făcut el pe la antrenamentele lui U Cluj. Că s-a dus, că nu s-a dus, e treaba lor. Eu le-am zis clar că dacă am o ofertă pentru Ianis, atunci le dau și lor 10 la sută. Vreau să fie mulțumită toată lumea.
Dar, hai că nu mă apuc acum să vorbesc de ce s-ar putea întâmpla, că nu vreau să mă trageți voi de limbă”, a spus Gigi Becali, potrivit Prosport.
- 9 goluri și 4 assist-uri a reușit Ianis Stoica la U Cluj în 23 de meciuri jucate în acest sezon.
- Un milion de euro este cota atacantului conform Transfermarkt.
Ianis Stoica, pus la zid de Anamaria Prodan
Impresara Anamaria Prodan este de părere că Ianis Stoica este influențat din exterior și l-a acuzat pe fotbalist că a dat dovadă de lipsă de profesionalism în momentul în care a deci să nu se mai prezinte la antrenamente pentru a le forța mâna celor de U Cluj să-l lase să plece.
„Ianis Stoica lucrează cu cine vrea el, nu a vrut să asculte. Eu am avut planuri mari cu el, de aceea mă rugam de Gigi Becali să-l bage în Cupă și să fie cel mai tânăr junior din Europa care debutează.
Nu este profesionist ce a făcut, cum să nu te prezinți la antrenamente la Cluj? Trebuia să-și respecte contractul, dacă se suspendă campionatul în Israel? Unde te mai întorci?”, a spus Anamaria Prodan, potrivit iAMSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News