Gigi Becali a explicat ce se va întâmpla cu Adrian Șut, după ce Lixandru „și-a câștigat statutul de titular”

Gigi Becali a explicat ce se va întâmpla cu Adrian Șut, după ce Lixandru „și-a câștigat statutul de titular” Fotbal intern

Gigi Becali a anunțat, după meciul FC Botoșani - FCSB, scor 0-1, că Lixandru, intrat în primul „11” în locul lui Șut nu va mai ieși din prima echipă.

Totuși, Adrian Șut nu-și va pierde postul. Rămas pe bară la meciul din Moldova din cauza unei accidentări, Șut își va reveni în primul „11” după pauza internațională, iar Lixandru, potrivit lui Becali, va juca fie fundaș central, fie inter.

„Ce problemă am? Mă uit să văd care e problema, după care mă uit la mijlocaș să văd cum se mișcă. Nu am avut coordonator la mijlocul terenului, să fie un punct fix acolo, să paseze.

Șut revine în primul „11” după pauza internațională

Șut avea o mică problemă și am zis să nu riscăm, că oricum vin două săptămâni de pauză. Deci Lixandru va juca inter. Lixandru nu va lipsi din teren, e un jucător valoros. Și-a câtigat statutul de titular. Va fi ori fundaș central, ori inter”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.

Adrian Șut a strâns 14 meciuri în tricoul FCSB-ului în acest sezon, în toate competițiile, reușind să marcheze două goluri.

Cu o cotă de piață de 1.4 milioane de euro, Adrian Șut mai are contract cu FCSB până în vara anului 2024.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!