VIDEO EXCLUSIV Gigi Becali râde în hohote de Steaua și Pițurcă: ”O echipă de amatori! Ei se distrează acolo pe bani publici”
Patronul FCSB a comentat informația furnizată de Victor Pițurcă despre investiția americană de 50-100 de milioane de dolari la CSA Steaua.
Gigi Becali, patronul FCSB, a izbucnit în râs atunci când a fost întrebat la emisiunea ”Ora exactă în sport” de pe PRO X despre declarația lui Victor Pițurcă referitoare la investiția de 50-100 de milioane de dolari la CSA Steaua.
”Mă faci să râd! Prietenul meu, dar ce să fac, dacă el a zis? Nu pot să zic nimic, doar să râd. Eu am înțeles că 50 sau 100 (n.r. - de milioane de dolari). Nu vreau să comentez ce zice Pițurcă, e prietenul meu. Dar așa ceva...
Să investești la ce? Ce să iei? E echipă de amatori, nu o lasă legea să facă fotbal profesionist! Ei se distrează acolo, ei cheltuie banii publici. La amatori asta înseamnă, distracție!
Vine unul și dă 100 de milioane de euro pe distracție. E posibil să vină un american și să dea 100 de milioane de euro la distracție”, a declarat Becali astăzi, în cadrul emisiunii ”Ora exactă în sport” de pe PRO X.
Victor Pițurcă: ”Era o companie din America. Veneau oamenii, băgau 50-100 de milioane de dolari”
"Mi se pare foarte normal (n.r. - ca Steaua să poată promova prin schimbarea Legii Sportului). Nu mai ştiu absolut nimic (n.r. - despre o posibilă asociere a clubului cu un privat). Eu am avut o tentativă în vară... Discutasem cu cineva alte afaceri şi am propus asta.
Era o companie din America şi oamenii au fost încântaţi de ceea ce au auzit. M-am întâlnit cu cineva şi am vorbit şi am înţeles că ministrul nu... A zis că <dom'ne, mai stăm, mai aşteptăm>. Actualul prim-ministru era ministru atunci? <Dom'ne, mai aşteptăm, că aţi văzut ce s-a întâmplat atunci cu asta>... Băi, fraţilor, dacă ăsta e regulamentul?
Veneau oamenii, băgau 50-100 de milioane de dolari, ce vreţi? Atunci, ţineţi clubul la armată, găsiţi înţelegere la Ministerul Sportului! Eu nu văd niciun inconvenient ca Ministerul Apărării să aibă echipă. Veneau din Statele Unite (n.r. - investitorii).
Acum s-a schimbat ministrul. Ministrul (n.r. - Vasile Dâncu) cochetează cu fotbalul, ba pe la FRF, ba pe la CFR Cluj, nu? Probabil, la un moment dat trebuie să-şi îndrepte privirea şi către clubul Steaua”, declarase Pițurcă la televiziunea Digi Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News