Deși patronul FCSB l-ar vrea în staff-ul tehnic, impresarul Giovanni Becali este de părere că Stanciu mai poate juca vreo 4-5 ani la cel mai mare nivel în tricoul campioanei.
Giovanni a susținut că Stanciu are inteligența și calitatea necesare pentru a lupta de la egal la egal cu adversari mult mai puternici decât el.
"De ce nu? De ce nu? Stanciu este un jucător care în campionatul nostru poate să joace și la 35-36 de ani.
Pentru că e făcut din aluat de jucător, n-are o înălțime de nu știu cât, n-are niște pulpe, de nu știu ce, dar are o inimă de leu și cunoaște joc.
Inimă de leu și știe jocul. Ai văzut el, el se bate corp la corp cu urangutanii. Îți dai seama, cu fundașii de o alură că te și sperii de ei", a spus Giovanni Becali, pentru Fanatik.
Cariera lui Nicolae Stanciu
Cariera lui Nicolae Stanciu este una marcată de succese, având în palmares două titluri de campion în Liga 1 cu FCSB în sezoanele 2013/2014 și 2014/2015.
Transferul său la Anderlecht pentru 9,7 milioane de euro în 2016 a reprezentat un moment de cotitură în cariera sa. La nivel internațional, Stanciu a strâns 76 de selecții pentru naționala României, reușind să marcheze 15 goluri.
În ciuda faptului că joacă acum pentru Damac, cota sa de piață este estimată la aproximativ 4,5 milioane de euro.