INTERVIU Globe-trotter-ul Lucian Goian: a jucat în China, India și Australia! Adversari: Malouda, Robbie Keane, Riise, Berbatov și Anelka: "Nicio zi de cantonament! Dacă pierzi nopțile, stai pe băncuță sau în tribună"
Fotbal intern
Lucian Goian, care a împlinit 41 de ani pe 10 februarie, a jucat pe final de carieră în China, India și Australia, unde a întâlnit nume mari ale fotbalului mondial.
Începuturile carierei au fost la Onești, Suceava și Ceahlăul. A trecut apoi la Dinamo, cu care a câștigat titlul în 2007, Cupa României în 2005 și Supercupa României în 2006. A mai luat o Cupă și cu CFR, în 2016.
I-a prins pe „greucenii” Pinalty și Borcea, a fost antrenat de Ioan Andone și Mircea Rednic, iar acum a dezvoltat o afacere în domeniul construcțiilor. Este căsătorit cu Anda Banu, fostă jurnalistă la TVR, cu care are un băiețel, Luca (12 ani).
Cu ce te-ai ocupat și cu ce te ocupă după ce te-ai lăsat de fotbal?
Mi-am terminat casa după ce m-am lăsat și apoi am deschis o afacere în domeniul construcțiilor. Am făcut tot felul de construcții, amenajări exterioare.
Ți-ai investit banii câștigați în fotbal?
Nu neapărat, dar trebuia să mă apuc de ceva. Se zice că e grea perioada aia după ce te lași, dacă nu faci nimic. Bine, eu nu sunt genul care să nu facă nimic.
Sunt unii fotbaliști care au căzut în depresie după ce s-au lăsat...
Știu și foști colegi care spuneau că nu-și găseau locul câteva luni după. Două-trei săptămâni a fost ok, ca și cum erau într-o vacanță, dar apoi, îmi spunea unul dintre ei, era foarte irascibil, trei-patru luni nu s-a înțeles nimeni cu el.
Nu te mai înțelegi cu nevasta în perioada aia, nu?
Contează foarte mult să ai pe cineva lângă tine care să te susțină și să te ajute. Din punctul ăsta de vedere, eu am avut foarte mare noroc, pentru că Anda, fiind atâția ani în fenomen, știa ce înseamnă. Eu chiar n-am simțit. M-am retras după o finală, pierdută din păcate (n.r. - cu Chennaiyn, India).
Era frumos să o fi câștigat. Am jucat până la 37 de ani și probabil puteam să mai joc, dar atunci a venit pandemia. Aș fi vrut să mai continui în India, pentru că mi-a plăcut foarte mult acolo, dar totul s-a schimbat din cauza pandemiei, nu mai aveam viața dinainte. Am jucat semifinalele cu suporteri atunci, dar cu două zile înainte de finală Federația a decis să se joace fără suporteri. Și a fost destul de ciudat. Să joci o finală fără suporteri e urât.
Te hotărâsei să te lași dinainte de acea finală?
Nu, nu eram hotărât. Fizic eram foarte ok. Ultimul sezon la Chennaiyin am jucat toate meciurile, eram căpitan de echipă, chiar mai puteam. Dar n-am mai avut voie să merg cu familia. Sezonul următor am fost într-o carantină continuă, plus testările zilnice, plus că n-aveam voie să mergem nici la piscină, nici la sală. Aveam voie numai în programul echipei. Era un fel de cantonament continuu. Dar treaba cu familia, că nu i-au mai lăsat să vină, a fost foarte complicat pentru mine, deoarece am stat mereu cu ei până atunci.
A fost coechipier cu Forlan!
Dar cum ai ajuns în India?
Mă știa Alexandre Guimaraes, care a fost antrenorul meu la Tianjin. El semnase contractul cu Mumbai, eu eram la CFR. M-a sunat, mi-a prezentat proiectul de acolo, am plecat din vară până-n iarnă. Mi-a spus că o să vină la echipă și Diego Forlan, iar asta mi-a dat încredere că e un proiect bun. L-am sunat și pe Adi Mutu, pentru că el jucase la Pune cu un an înainte. Luca, băiatul meu era destul de micuț și l-am întrebat pe Adi cum e treaba pe acolo.
Mi-a zis că pot merge fără probleme, pentru că este un campionat foarte bine organizat, condițiile sunt extraordinare. Într-adevăr, am stat la hotel de 5 stele, all inclusive. Fiecare echipă avea câte un market player, o vedetă. Erau acolo Robbie Keane, Postiga, Rise, Malouda, Tim Cahill, Berbatov, Anelka, fotbaliști mari împotriva cărora jucai. La noi era Forlan. Am fost impresionat de când am ajuns acolo. Au niște condiții incredibile, nu ai nicio grijă, ei se ocupă de aboslut tot, iar tu trebuie să te concentrezi doar la antrenamente și la fotbal.
- Uruguayanul Diego Forlan a jucat în carieră, printre altele, pentru Inter Milano, Atletico Madrid, Manchester United și... Mumbai City. El a acumulat 112 selecții la naționala țării sale, pentru care a înscris 36 de goluri
Au bani indienii...
Au bani, dar nu m-am îmbogățit acolo.
Oricum, salarii mai mari decât în România.
Da. În primul rând e vorba de stabilitate, nici nu verificam banii, știam că intră la timp. Și aveam plăcere. A fost modul ideal de a-mi încheia cariera. La fiecare meci și la fiecare antrenament aveam plăcere. În primul an, m-am impus la Mumbai, am terminat sezonul regulat pe primul loc, iar în semifinale a luat Diego (n.r. - Forlan) roșu în primul meci și n-a jucat în al doilea, n-am prins finala.
Eu am făcut un sezon foarte bun, am fost declarat cel mai bun jucător, au venit la hotel și mi-au adus un trofeu. A fost foarte plăcut. Am semnat un contract pe încă doi ani cu Mumbai, dar, cum era pauza prea lungă, am fost la Perth, în Australia, și am jucat 5 luni, pentru a avea continuitate. Și acolo a fost o experiență senzațională...
Ai fost un adevărat globe-trotter...
Păi cam așa. La un moment dat, mă sunase un agent să-mi propună să merg în America de Sud. Asta îmi mai trebuia, le luam pe toate la rând.
Lucian Goian, trei ani în China
Unde ți s-a părut cel mai spectaculos?
Și în China, unde am jucat trei ani, și în India, și în Australia, au fost experiențe plăcute. N-am dat peste vreun antrenor dificil sau cu un stil mai ciudat de antrenamente. Am avut numai antrenori foarte buni, am fost la cluburi foarte bine organizate. Chiar nu mă gândeam că îmi voi încheia cariera într-un mod atât de frumos.
Pentru mine, banii sunt pe locurile 2-3, nu contează atât de mult, dar e vorba despre plăcerea de a juca, de a te antrena, având și satisfacția rezultatelor și fiind iubit pe unde am fost. A fost ideal. Fiecare loc a avut ceva special. Și în China, unde am mers cu Luca (n.r. - fiul lui) care era foarte mic, avea doar 5 luni, dar ne-am adaptat foarte repede și am stat acolo trei ani.
- În China, Lucian Goian a jucat pentru Tianjin Teda, în 2012 (27 de meciuri, două goluri), și pentru Beijing Baxi (2013-2014), pentru care a evoluat în 46 de partide și a marcat 7 goluri.
Ai fost de fiecare dată cu familia?
În afară de Australia, unde, unde am avut un contract de numai 5 luni. Dura foarte mult viza pentru familie. Trebuiau să vină și Anda, Luca și soacră-mea, dar au cerut niște acte în plus. Sunt foarte stricți.
Ce te-a impresionat în Australia?
Totul. Australia mi se pare cea mai frumoasă țară și cu oamenii cei mai liniștiți, civilizați. N-au niciun stres. Fiecare are un loc de muncă foarte bine plătit. De luni până vineri, muncesc, apoi weekendul e al lor, se adună cu familiile, ies cu barca, ies în oraș, ori fac un grătar pe balcon. Fiecare balcon are un grătar electric. Se adună două-trei familii, beau bere, mănâncă, râd, se simt bine. Sau merg la restaurant. Dacă femeile exagerează puțin cu băutura și le rod pantofii, îi dau jos și merg desculțe pe stradă.
Darren Cahill spunea că ei nu fac o tragedie chiar dacă pierd în sport sau oriunde. Ei beau o bere, două sau mai multe și a doua zi o iau de la capăt cu munca...
Da, au un stil incredibil. Eu am rămas impresionat. Aveam un antrenor australian, iar la antrenamente, la meciuri sau după acestea venea la mine și îmi spunea: „Lucian, top class performance, amazing, Champions League”. Avea un stil de îți punea sângele în mișcare instantaneu. Pierdeam un meci, nu-i nimic, nicio problemă, „well done, well done”. Așa era și stilul lui Darren Cahill și de asta Simona Halep a avut rezultate bune cu el.
În Australia, Lucian Goian a jucat 6 meciuri pentru Perth Glory în 2017
A schimbat-o mult ca mod de gândire...
Exact. Mulți spuneau că în Australia era exact ca în Anglia, cu stadioanele acelea fără pistă. Echipa nu avea autocar, de exemplu. Eu când am ajuns la Perth, m-a așteptat Jacob Burns, care a jucat în România la Unirea Urziceni. Mi-au dat o mașină nouă, Jacob m-a dus la apartament, unde aveam totul mobilat, utlat, mi-a lăsat cheile de la mașină și mi-a zis: „Mâine ești liber, poimâine dimineață la ora 9 vii la baza de pregătire, ai adresa pe GPS”. La meciurile de acasă, mergeam cu două ore înainte la stadion, jucam și plecam acasă. În deplasare, fiecare venea cu mașina la aeroport, le lăsam în parcare, iar când ne întorceam ne dădeau un tichet să nu plătim. Nu te ținea nimeni în cantonament, responsabilitatea era a ta. Dacă pierdeai nopțile, tu stăteai pe băncuță sau în tribună.
„Era prima oară când conduceam o mașină cu volanul pe dreapta!”
Nu ți-a fost frică să conduci acolo, într-un oraș străin, necunoscut, într-o lume nouă?
Era prima dată când conduceam o mașină cu volanul pe dreapta. Trebuia să fiu la ora 9 la baza de pregătire și am plecat la 7.30 de la apartament. Am ajuns în 20 de minute, n-a fost așa greu. Primele zile trebuie să fii atent, apoi m-am obișnuit și n-aveam niciun fel de problemă. Plus că se circulă foarte bine acolo. Am condus aproape zilnic și n-am claxonat o dată. Nu aveai de ce, oamenii sunt liniștiți.
Noi de ce suntem mereu supărați, stresați? Și în fotbal, și în viață.
Așa suntem noi construiți ca nație, e o chestie generală. Uite, eu nici în India nu am întâlnit asta. Am stat patru sezoane acolo, dar n-am auzit niciodată pe cineva să se plângă că e obosit sau că nu are bani. Oameni care lucrau la stadion și care n-aveau nimic, stăteau într-o cameră de doi pe doi, nu m-a întrebat unul o dată câți bani câștig. Am fost și-am vizitat catacombele alea unde sunt un milion de oameni într-o zonă foarte restrânsă. Ei n-aveau nimic, aveau o cămăruță acolo, dar erau fericiți în sărăcia lor. Nu-i vedeam posomorâți, cum sunt oamenii de la noi. Cei mai mulți oameni de la noi văd doar partea goală a paharului, nu o văd și pe cea plină. Adică orice ai avea, tot nu e bine. Eu și Anda nu ne plângem. Ne bucurăm de familie, de faptul că suntem sănătoși. Ai văzut ce a zis domnul Țiriac, că nu mai e loc de mașini prin București, deci românii nu sunt așa săraci ca să se plângă continuu.
Bine, a evoluat lumea, nu mai e ca pe vremea tinereții lui Țiriac.
A evoluat, dar, iată, cârciumile sunt pline, pensiunile de la mune cu niște prețuri astronomice sunt pline weekend de weekend. 2000 de lei pe noapte.
Voi sunteți șapte frați (patru băieți și trei fete). Spunea Dorin (n.r. - Dorin Goian) la un moment dat într-un interviu că s-a dus la fotbal de foame...
Noi niciodată nu ne-am imaginat că vom ajunge unde am ajuns. Nu ne imaginam c-o s-ajungem să ne vadă lumea la televizor sau la Steaua, Dinamo sau cum a jucat el la națională, să plece în străinătate. Nu ne gândeam niciodată: vreau să am bani, vreau să am mașină. Pentru noi, era foamea aia de faimă mai mult. Aveam fratele mai mare care juca la Foresta, îl vedeam pe stadion când eram copii și ni se părea ceva fantastic să fie 15.000 de oameni în tribune care se uită la tine.
Juca Liviu la CSM Suceava în 86-87, eu eram foarte mic, apoi a început și Gigi să joace. Erau surprizele alea de la guma Turbo, cu mașini, dar noi nu am zis niciodată, „băi, uite mașina asta aș vrea să mi-o iau când voi fi mare”. Nici nu visam că o să ne cumpărăm vreodată o mașină din aia. Era foamea de faimă, de a ajunge cineva. Eram după comuniști atunci, nici nu aveai la ce să visezi. Ce să visezi, să fii ca ăia din Dallas? Să fii Bobby?
- Dorin Goian a jucat în carieră, printre altele, la Steaua București, Palermo, Rangers și Spezia. El a strâns 69 de partide pentru naționala României, pentru care a înscris 5 goluri.
- Liviu Goian, fratele cel mare, a jucat pentru CSM Suceava, Selena Bacău și Debrecen.
- Gigi Goian are doar 23 de meciuri în Liga 1, pentru Fortesta Suceava, el stabilindu-se ulterior în SUA.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
 (16).jpg?fm=jpg&q=80&fit=max&crop=4959%2C3712%2C348%2C0&w=190)
