A trecut o lună de când Tătărușanu s-a retras din fotbal. Mai în glumă, mai în serios, fostul internațional român spune că n-ar fi făcut-o dacă Barcelona apela la el și nu la Wojciech Szczęsny.
Tătărușanu a apărat la Milan, iar Szczesny la Juventus. S-au retras în același timp, însă polonezul a revenit în fotbal după ce Lewandowski l-a chemat la Barcelona.
"Dacă vara asta venea o ofertă de nerefuzat din țările arabe sau dacă Barcelona apela la mine în locul lui Szczesny, poate că nu mă retrageam", a spus Ciprian Tătărușanu pentru PRO TV (SPORT.RO), adăugând: "Fizic sunt în cea mai bună formă sportivă a carierei".
Tătărușanu susține că e încă în formă
Ciprian Tătărușanu și-a încheiat cariera la 38 de ani. Mai întâi s-a retras de la națională, în urmă cu patru ani.
"Nu am vrut să trag de timp, să mai prind o selecție sau să mai prind un an de contract doar ca să fiu acolo și la un moment dat lumea să mă evite și să zică mai pe românește... și gloaba asta nu vrea să plece de aici", a explicat "Tătă".
Fostul portar al campioanei FCSB a jucat zece ani în străinătate, la echipe precum Milan, Lyon sau Fiorentina.
"Am învățat să vorbesc italiana și franceza foarte bine, am învățat să mă îmbrac mult mai elegan", s-a confesat Tătărușanu reporterului PRO TV.