"Greu de ucis". Sabin Ilie a numit trei adversari de netrecut
Sabin Ilie are 45 de ani.
Sabin Ilie a fost perceput de multe ori drept un fotbalist care și-a risipit talentul. Atacant pur-sânge, golgheter în Liga 1 într-o vreme când campionatul era înțesat de vedete, Sabin Ilie a jucat la Steaua în perioada în care echipa din Ghencea evolua în Champions League, sub comanda tandemului Dumitru Dumitriu - Mihai Stoichiță.
Trei "jandarmi" de netrecut pentru Sabin Ilie
Sabin Ilie a fost legitimat și la Valencia, când fratele său mai mare, Adi Ilie, era unul dintre fotbaliștii exponențiali ai grupării de pe Mestalla. În cadrul podcastului Business Philosophy, Sabin Ilie a numit cei mai dificili adversari pe care i-a întâlnit în carieră.
"Belodedici, cel mai dificil adversar din România. Din străinătate - Miroslav Djukic, fostul căpitan al Serbiei, apoi Jurgen Kohler, de la Borussia Dortmund", a declarat Sabin Ilie, pentru sursa mai sus menționată.
Jurgen Kohler, campion mondial cu Germania în 1990, a jucat în națională 105 meciuri și a marcat două goluri. La Dortmund, fostul stoper a evoluat în perioada 1995-2002. A adunat 191 de partide și a marcat 14 goluri.
Sabin Ilie s-a reapucat de fotbal datorită primelor de joc
Augustin Călin (49 ani) a povestit anul trecut un episod care l-a avut în prim-plan pe pe Sabin Ilie. Fostul atacant a precizat că fostul atacant renunțase la fotbal, doar că primele de joc ale fratelui său, Adrian Ilie, l-au convins să se reapuce.
„Este o amintire plăcută, foarte frumoasă, ne aducem amintre cu drag. Sabin renunțase la fotbal, Adrian se transferase la Steaua. Atunci se juca foarte mult pe prime, nu erau contractele foarte mari. A observat la Adrian o sumă de bani la o primă de joc și a zis: 'De mâine mă apuc de fotbal!'.
Sabin glumea tot timpul, știa să le arunce la momentul respectiv. Domnul Dumitriu l-a cerut personal pe Sabin. A simțit că va exploda și că va fi golgheterul României”, a precizat Augustin Călin la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News