„Marinarii“ se „scufundă“. Nu de azi, de ieri, ci de la începutul unui sezon care, una peste alta, decurge prost pentru Farul. Chiar și așa, la un moment dat, între etapele 14-16, echipa condusă de Gheorghe Hagi a dat un semn al revenirii, legând două victorii (cu Universitatea Craiova și cu Unirea Slobozia) și un egal (cu Universitatea Cluj).
Cu cele 7 puncte strânse, Farul s-a mai apropiat de zona de play-off, însă apoi a dat cu piciorul la această urcare timidă. Mai întâi, a fost înfrângerea de acasă, cu Oțelul (0-1), pentru ca, astăzi, formația de pe litoral să irosească alte două puncte, în deplasare, cu Botoșani, într-o remiză albă.
Văzând că Farul s-a îndepărtat, din nou, de Top 6, fiind acum la cinci puncte de play-off, Hagi s-a enervat teribil. Și, venit la interviul de după partida cu Botoșani, unde a sărit de la un subiect la altul. Mai întâi, managerul dobrogenilor a acuzat arbitrajul. După care, nemulțumit de programarea meciurilor pe final de an, când vremea se strică, a criticat lipsa infrastructurii.
„Am avut două penalty-uri care nu s-au dat, dar asta e, mergem înainte. Botoşani a avut ocaziile ei, dar puteam şi noi să câştigăm. Din păcate, nu pot să înţeleg, ce am văzut noi... A doua repriză e henţ clar la jucătorul care întinde braţul, dar în ultimul timp nu mai e la nimic penalty pentru noi. Dacă a fost viciere de rezultat? Altă întrebare! Eu am spus ce am văzut. Penalty-urile se pot rata, dar în prima repriză, ăla n-a fost penalty?! E singur în gura porţii, cum?! Orice s-ar face, e penalty! A doua repriză, când mâna e aşa (n.r. – imită faza la care face referire), acolo nu e penalty?! E şut la poartă, scuză-mă, nu e penalty... Meciul e făcut din mici detalii. Dacă ai, trebuie să dai. Nu ştiu ce a văzut şi VAR-ul“, a tunat Hagi.
Mai departe, acesta s-a luat de programarea meciurilor, atât la nivelul Superligii, cât și la competițiile rezervate juniorilor.
„Programul e încărcat, avem o lună încărcată. E frumos, în iarnă, când e frig, în România se joacă mult, că avem <<terenuri bune>>, infrastructura e <<superbă>>. Staţi liniştiţi, nu e doar la echipa mare, juniorii joacă mai mult decât noi. Juniorii fac câte 700 de kilometri. Și şcoală când mai fac?! Dacă vedeţi programul lor, e mai încărcat decât al nostru! Programul lor e mai încărcat ca la seniori. Eu cred că o revizie ar trebui făcută. La juniori, trebuie să te antrenezi mai mult decât trebuie să joci. Dar sunt prea multe deplasări. Omori copilul! La 14-15 ani, n-au cum să facă față. Dar cu școala cum facem? Cu deplasările la Arad, Botoșani sau Cluj cum facem? Costurile cine le plătește?“, a spus Hagi, vizibil nervos.